2X2 race, bâlea lac

Atras de alergările montane, dar conștient că 2×2 Race (vârfurile Moldoveanu și Negoiu în aceeași cursă) este peste puterile mele, m-am oferit voluntar la ediția din 16 august 2014 de la Bâlea Lac. Fiind lipsă de fotografi pe traseu, am primit cu mare plăcere sarcina să fac poze pe ruta Bâlea Lac – Vf. Negoiu.

Din cauza vremii proaste de vineri (ploaie, grindină, descărcări electrice) și a prognozei pentru sâmbătă (ziua concursului), traseul original se modifică astfel încât toți concurenții vor porni spre Lacul Călțun și spre Vf. Negoiu. În felul acesta vom fi mai mulți fotografi spre Negoiu, dar și aproape 300 de concurenți deodată. În ajunul concursului se finalizează și posturile pentru fiecare voluntar: Adi Vălean și Vasi Cipcigan la Lacul Călțun, Ovidiu Tănase în Șaua Capra și pe vf. Iezerul Caprei, Oana și Maria în Șaua Capra la dus și la întors, colegii cu punctul de alimentare la izvorul de sub Șaua Paltinului, alții pe care nu îi cunosc pe vf. Negoiu și în alte pasaje mai expuse de pe traseu.

După o noapte dormită pe sponci, cam patru ore printre sunetele vântului și ale ploii (trebuie să-mi iau dopuri de urechi), mă trezesc la 5 dimineața și mă echipez cu toate hainele pe mine, este frig și umed. Știu că în creastă bate vântul și sper măcar să nu mai plouă. La 6:30 pornim cu Oana și Ovidiu spre Șaua Capra, cerul e încă senin. Urcăm puțin și vedem norii din Valea Bâlii, o pătură compactă care urcă spre căldare. Îi arăt lui Ovidiu și îmi confirmă că numai un vânt de Sud îi mai poate ține la distanța de creastă, sperăm să fie așa. Oana montează mâneca de vânt RedBull, Ovidiu își ia postul în primire, eu urc mai sus spre Iezerul Caprei. E multă liniște în jur dar simțim și noi emoția celor 300 de concurenți care sunt undeva la 300 de metri sub noi și așteaptă startul.

… 3, 2, 1, start! Auzim vocea lui Florin la microfon și știm că a început cursa. Din poziția mea nu văd nimic, dar îl aud pe Ovidiu cum îi încurajează la megafon, înseamnă că se apropie. După 14 minute apar primii concurenți în Șaua Capra, împingând la deal puternic din bețe și din picioare. Încep să-i fotografiez: grup, prim-plan, zeci de sportivi unul după altul. Efortul li se citește pe fețe, dar îmi zâmbesc la poze și îmi mulțumesc. Mulțumirile lor în plin efort le simt ca pe o mare răsplată.

Vreau să fac poze și din altă poziție, alerg pe lângă concurenți și trec peste vârf. Pe coborâre am altă perspectivă, îi văd de sus în jos, iar lumina este mai bună. Deja a ieșit soarele și zona estică spre Moldoveanu este în lumină, iar Vf. Mușeteica arată senzațional la ora 8 dimineața. Cu el în fundal mai fac niște poze, a trecut primul iureș de sportivi, urmează al doilea, cei care aleargă traseul scurt până la Lacul Călțun. Alerg și eu la vale printre bolovani și sunt în drept cu steagul care străjuiește Căldarea Bâlea, apoi merg în pas alert spre șaua Paltinu. Peisajul este spectaculos, de un verde viu, cu flori colorate, cu văi abrupte. Trecem pe lângă un voluntar care ne anunță că în în căldărușa văii Leaota stă pitit Tăul Mioarelor, lacul situat la cea mai mare altitudine din România, 2282m.

Urmează Șaua Paltinului unde ne mai tragem răsuflarea pe plat, apoi punctul de alimentare de sub șa și cu forțe refăcute ajungem sub Turnul Paltinului și apoi în Șaua Doamnei. De aici rememorez turele de iarnă din acest an când am învățat mersul pe munte iarna, apoi pe colțari și pe schiuri de tură de la Adi Vălean, Ovidiu Tănase și Oana Ciobanu. De patru ori am ajuns la Bâlea în 2014, de fiecare dată în compania lor. Căldărușa Pietroasă a Doamnei începe imediat sub noi, n-am mai văzut-o fără zăpadă până acum.

Depășesc Vârful Laița, traversez porțiunea cu cabluri și… Cum, deja? Se întorc primii concurenți din tura scurtă până la Lacul Călțun! Andrei zis Duracell se hidratează în fața aparatului meu de fotografiat, sper să-i placă pozele! Mai merg puțin și văd primii concurenți care vin din tura lungă de pe Negoiu, le fac poze și lor. Felicitări, sunt impresionat, eu mă târâi în sus pe Laița în timp ce ei abia ating pământul pe coborârea în sens invers. Turiștii sunt consternați, nu le vine să creadă de ce performanțe sunt în stare acești oameni.

De pe Laița fac cale întoarsă spre Bâlea pe același traseu Bandă Roșie și fotografiez fețe obosite dar fericite. Ce nu pot fotografia sunt icnetele și gemetele alergătorilor care se opintesc la deal sau care suferă de dureri puternice la genunchi. Mă doare și pe mine să-i aud astfel. Urcarea pe Iezerul Caprei ne lovește atât pe mine, cât și pe concurenții din apropiere: uitasem de ea. Deși nu mai era mult până la sosire și Ovidiu ne încuraja din vârful Iezerului, a fost punctul când era de luptat cu psihicul care cerea pauză. Deși nu am alergat decât pe porțiuni scurte și în rest am mers sau am făcut poze, mă simt obosit. Se adună norii și începe ploaia.

În șaua Caprei mă reîntâlnesc cu Oana și Maria, stăm în ploaie încă vreo 3 ore până sosesc și ultimii concurenți pe care îi ghicim prin ceața rece care ne înconjoară. Îi încurajăm pe alergători cu strigăte, cântece sau cu rime inventate pe loc, sper că le-au prins bine. Apoi, tot din cauza ploii, strângem corturile și plecăm acasă, pentru a publica cele peste 1000 de poze în care sper să se regăsească toți alergătorii.

O selecție de poze mai jos, iar toate pozele sunt aici.