voluntar la 2X2 Race

Mă înscriu ca voluntar la ediția din 2017 a concursului de ultra skymarathon 2X2 Race. După un drum de 4 ore ajung la Bâlea Lac unde aglomerația și agitația dintr-un weekend de vară sunt la cote maxime. M-am oferit pentru orice post și împreună cu Răzvan am primit să dirijăm intersecția Strunga Doamnei cu Strunga Dracului. Nu e rol de fotograf, dar iau și aparatul foto cu mine, concurenții se vor bucura să-și vadă efortul imortalizat. Îl aștept pe Răzvan și între timp mai ajut organizatorii cu câte ceva. O ploaie cu grindină reduce temperatura la 13-14 grade și reduce la tăcere sutele de turiști.

Pe înserate pornim spre Lacul Călțun unde urmeză să campăm. Pe drum avem parte de un peisaj superb, cu lumina caldă a apusului mângâind Muchia Bâlea, apoi cerul roșu aprinzând crestele. Pornim frontalele și continuăm prin liniștea deplină a nopții, spartă din când în când de țipătul marmotelor. Această plimbare pe întuneric purifică mintea, nu te mai poți gândi la altceva, ești atent la pași, la cabluri, la pietre. Din înălțimea vârfului Lăițel se zăresc câteva luminițe undeva la 300 de metri mai jos, sunt corturile de lângă lac și becul roșu al refugiului Călțun. Ghicim masivul perete Lespezi-Călțun profilat pe cerul întunecat.

Ajungem la 10 și jumătate seara, montăm cortul și Răzvan gătește o mâncare delicioasă, pui cu orez și curry, turnând apă fierbinte într-un plic. Lopătăm amândoi din același blid și adormim, fără a mai viziona serialul Game of Thrones cum plănuise colegul meu.
Noaptea temperatura ajunge la 12 grade în cort și afară sunt sub 10 grade. Mă gândesc la ziua care vine și mai ales la drumul înapoi pe noapte, la cei 60 km de serpentine dintre care o parte nu au parapet de protecție. Dau să ațipesc și cad cu mașina în prăpastie. Din nou ațipesc și din nou mă duc în hău. Scena se repetă iar și iar, până la 6 dimineața când începe să urle cineva pe lângă lac. Oricum trebuia să ne trezim. Strângem tot și plecăm în viteză, înainte de a sosi alergătorii.

Pe drum spre postul nostru ne întâlnim cu două capre negre care pasc direct în potecă. Ne apropiem ușor și putem să le admirăm în voie. Nu le-am mai văzut niciodată atât de aproape, stăm minute bune și le privim, dar trebuie să pornim. Caprele se mută ceva mai încolo, fără să alerge. Mă bucur că vederea oamenilor nu le sperie.

Încep să vină concurenții de la X2, îi încurajăm, le facem poze, îi aplaudăm, îi ghidăm. Rolul nostru este să nu lăsăm alergătorii să urce pe Bandă Roșie prin Strunga Dracului, fiind închisă din cauza căderilor de pietre, ci să-i dirijăm pe Bandă Galbenă prin Strunga Doamnei. Se vede efortul pe fața lor, încleștarea dinților, concentrarea privirii, dar își găsesc puterea să zâmbească. Nu avem timp să stăm, tot timpul este ceva de făcut.

Apar și turiștii pe care îi sfătuim cu privire la traseu. Pe unii îi convingem, pe alții nu. Orice intrare în Strunga Dracului este periculoasă pentru că lespezile sunt instabile și turiștii le mișcă, dându-le drumul la vale peste cei de jos. Se văd și se aud mai mulți bolovani cât un cap de om care se rostogolesc și duruie ca tobele, trimiși de niște inconștienți.

Vin tot mai mulți alergători și tot mai mulți turiști. Nu mai prididim cu pozele și cu sfaturile. Turiștii sunt impresionați de traseul și de performanțele sportivilor, le fac loc pe potecă, înțeleg efortul imens de la 2X2. Ne bucurăm că aceste competiții ajung tot mai mult în mintea publicului. Alergătorii ne mulțumesc pentru tot ce facem, suntem impresionați de atmosfera frumoasă care se creează acolo sub Negoiu.

Vedem elicopterul SMURD care survolează varful Paltinu și sperăm să nu se fi întâmplat ceva rău. Din păcate o alergătoare și-a fracturat maleola și este preluată cu elicopterul. Se adună norii, începe vântul și se face frig, ne adăpostim sub un bolovan uriaș și așteptăm să se închidă punctul de control Negoiu la ora 5. Ultimii concurenți ne întreabă dacă se încadrează în timpul limită, îi zorim să urce la deal și toți ajung pe vârf în timp util. În sfârșit se închide punctul de pe Negoiu, ne reunim cu închizătorii de traseu și pornim spre Bâlea unde ajungem pe întuneric, în timp ce auzim la microfon timpii câștigătorilor: 6:50h (băieți) și 9:27h (fete) la 2X2, respectiv 2:33h și 3:08h la X2, niște timpi fenomenali.

Urmează partea cea mai grea pentru mine, drumul spre casă. Îmi țin cu greu ochii deschiși și ori încep să văd dublu de oboseală, ori toate mașinile din județul Argeș circulă cu proiectoarele de ceață aprinse. De vederea dublă nu sunt sigur, dar mașinile de AG chiar au proiectoarele pornite. Unele mai și parchează pe mijlocul benzii, în dreptul discotecilor din sate. Reușesc să dorm bine, fără să mai cad în prăpastie. 2X2 se dovedește greu și frumos atât pentru concurenți, cât și pentru voluntari.