Duminică 17 iulie am participat la o nouă competiție de biciclete MTB, etapa a III-a TVR, organizată de Clujul Pedalează pe dealul Hoia. Echipa Clujul Pedalează a lucrat intens pentru a amenaja dealul pentru concurs, a creat poteci și trambuline (drop-uri), podețe, marcaje pe copaci. Traseul pentru avansați și experți prezenta și urcări abrupte pe care abia le-am făcut pe jos, dar și coborâri abrupte unde am atins aproape 60 km/h.
Cu două zile înainte de concurs, antrenându-mă pe traseu, am derapat pe pământul prăfos și m-am julit bine la antebraț. Toate zgâlțâielile de pe traseu le-am resimțit apoi în rană, pentru că mi se rupea crusta care începea să se formeze. La concurs eram bandajat bine, având mișcarea mâinii limitată. Dincolo de aspectul medical al problemei, am avut parte de căldură umedă și de pământ înmuiat pe alocuri de ploaia din ajun.
Necazurile au dispărut la fluierul de start. Traseul din Hoia este amenajat excelent, are porțiuni de viteză dar și tehnice, cu un trail îngust printre copaci, are urcări susținute și coborâri pe măsură. Lungimea unui tur indicată de computer este de 5,8 km. Începătorii au avut incidente pe traseu, căzături soldate cu două fracturi la mână, așa că am fost mai precaut la primele coborâri. Cele trei ture de circuit mi-au luat 1:25h, fără să mă opresc deloc. Am băut apă din bidon și din paharul pe care mi l-a întins Max, alergând în paralel cu mine.
Pe traseu am ales de fiecare dată să sar peste trambulină, cu ambele roți în aer. Cred că cel mai tare am împins în pedale când un dulău ciobănesc, deranjat de mișcarea roților, s-a luat după mine la vale. N-a avut nicio șansă, dar mi-a injectat niște adrenalină în sânge. Mă amuzam de fiecare când treceam pe lângă o mașină cu ușile deschise, de unde răsunau frumoasele versuri de manea: “aducem mașini de-afară”. Însă ei aveau Logan.
Pe finalul turului II am început să simt durere în ficat pe urcare, pe semne că storcea glicogenul insuficient. Am lăsat-o ceva mai moale și m-a lăsat și el. Concurenții de la categoria expert mă depășeau, unii din ei au făcut cinci ture de circuit în același timp în care eu am făcut trei. În turul III am trecut prin mijlocul unei turme de oi care se oprise chiar pe traseu. Nu-i nimic, le-am convins să se dea la o parte. Pe ultimii 400 de metri m-a vizitat o crampă musculară, un cârcel la gamba dreaptă. Magneziu! m-am gândit. Am pedalat șontâc până la final, obținând locul 27 din 44 de concurenți la categoria mea.
A fost o experiență foarte plăcută, cu miros de adrenalină și de oboseală, cu aromă de durerea și de plăcerea pedalatului, cu savoare de concurs.
Le mulțumesc lui Vali Turean și lui Szakács-Korom Zoltán pentru fotografii.
