Șase pentru Sardinia
Să facem prezentările: Ciprian, Clio, Dan, Felix, Mihai, Sică.
Șase oameni, șase canioane, șase zile, șaizeci de ore pe drum, șase sute de euro feribotul, șase sute de euro motorina și taxele, șase sute de kg de bagaje și mâncare.
În două cifre (șase și zero), așa arată expediția în Sardinia unde am fost în luna aprilie 2011, înainte de Paște. În două vorbe, a fost o experiență minunată, sportivă, cu peisaje sublime. În mai multe vorbe – citiți mai departe.
Pornim seara din Cluj, după ce umplem microbuzul lui Ciprian cu echipament. Nu mai fusese niciunul din noi în Sardinia, ne făcusem doar o vagă imagine citind ghidul Lonely Planet și ghidul canioanelor de pe insulă. Suntem pregătiți pentru stat la cort și pentru bucătărie de campanie. Drumul pe continent este lung și obositor, 1800 km până în Civitavecchia unde traversăm cu feribotul. La 12 noaptea Ciprian scoate șampania și îi urăm La Mulți Ani. Adormim în sacii de dormit, în acompaniamentul sforăiturilor celor 100 de persoane din sală. Dimineață, după 30 de ore de drum, iată-ne punând piciorul pe teren sard.
De pe autostradă se văd culmile stâncoase, văile adânci, deja ne imaginăm numai canioane peste tot. Încercăm la un camping din cele puține deschise în extra-sezon și prețul ne dezumflă: 13 eur de persoană pe noapte. În Dorgali ne atrage atenția o reclamă la un club care organizează excursii de trekking, canyoning, speologie. Ne întâlnim cu ei, ne prezintă cele mai frumoase canioane din zonă și ne ajută să găsim cazare la signora Maria. Negociem cu ea la telefon pentru 11 eur de persoana pe noapte, într-o vilă cu vedere la mare, trei dormitoare imense, două terase, bucătărie, baie, apă caldă. De pe geamul de la baie poți culege lămâi, cele mai parfumate pe care le-am întâlnit. Un vis frumos începe să se întâmple.
Sardinia ne așteaptă ploioasă. Dacă tot e să fim uzi, atunci să ne udăm… în mare, cu neoprenul, pe valuri. Plaja stâncoasă, un amestec de calcar alb și rocă vulcanică neagră, ascunde cele mai frumoase formațiuni naturale, intrânduri, găuri în piatră, sculpturi cardiace (în formă de inimă), faleze de sărit de la înălțime. Ciprian aruncă la țintă spre o mică operă de artă din trei pietre rotunjite suprapuse. Un sfert de oră mai târziu, reușește împreună cu Felix să pună în echilibru și ultima piatră în vârf.
Ne bălăcim și sărim de pe stânci până când Felix alunecă din cauza papucilor de plajă (de la mine!) și se taie adânc în palmă într-o septă. Ne retragem însângerând malul stâncos, dar asta nu ne oprește să facem ultimul salt, cel mai înalt, de la 12-13 metri înălțime. Cu ochii minții pe hărțile studiate în ghid și deja văzându-ne pe cascadele din fotografii, adormim obosiți după mai bine de 50 de ore de la plecarea din Cluj. Va urma…
