mitul spulberat al suedezelor

În vremea comunismului veneau pe litoralul românesc blondele nordice numite generic “suedeze”. Veneau să-și petreacă în România concediul, aveau bani, erau dezinhibate și, mai ales, erau singure. Bărbații români cu apetență pentru blonde străine își ofereau serviciile și petreceau gratuit un sejur pe litoral. În termenii zilelor noastre, ofereau servicii de escortă. Trebuia să știi engleză (deși nu era un criteriu obligatoriu), să fii curățel, simpatic și în special potent. Suedezele erau înalte, sportive și uneori făceau adevărate expediții pe Dunăre, coborând cu caiacele din Viena sau din Budapesta ca să ajungă în România.

Să tot fi avut eu vreo 12-13 ani când am întâlnit un astfel de grup de sportive suedeze. Ca în fiecare an, mergeam în Delta Dunării cu părinții și petreceam trei săptămâni minunate, atât educative cât și de aventură. Ne stabileam tabăra de corturi pe brațul Sulina, la Mila 18 și în general mâncam ce pescuiam, pe vremea aceea fiind destul pește în Dunăre.

Povestea mea începe într-o zi caldă de vară când pornisem la pescuit de unul singur, în aval de tabăra noastră, în locul numit de noi “la Salcie”. Salcia era un copac masiv crescut în mijlocul Dunării, cu rădăcinile bogate pe care te puteai cățăra și care erau ridicate deasupra apei cu cel puțin un metru și jumătate. Era un loc bun de pescuit pentru că o limbă înaltă de nisip, ca un istm, lega salcia de malul abrupt și împărțea plaja în două golfuri. Apoi, imediat în largul copacului începea șenalul navigabil unde apa era adâncă și repede. Chiar lângă salcie cunoșteam un gropan unde de mai multe ori am prins șalăi sau somni, fiind bine ascuns între crengile ei lungi și ferit de soarele fierbinte al verii. Ziua nu se arătase prea bună pentru pescuit, probabil apa era prea caldă, momeala nu era gustoasă sau peștele era prea sătul.

Acum, că evoc acest loc al copilăriei mele, îmi aduc aminte de multe alte întâmplări și experiențe care s-au desfășurat tot aici, sub salcie. Dar cel mai puternic mi-a rămas întipărită în mintea mea de băiat întâlnirea cu suedezele. Eram gata să-mi strâng uneltele de pescuit când văd venind din amonte un grup de 4 caiace. La padele patru suedeze înalte, blonde, bronzate și care – nu, nu văd eu bine, mă șterg la ochi, mă mai uit o dată, așa este, incredibil – care nu purtau sutien. Las totul baltă și de sub ascunzișul salciei încep să le pândesc.

Trăgeau ritmic la padele, constant, fără să se grăbească. Toate purtau șapcă de soare și își prinseseră părul în coadă la spate. Mușchii brațelor și ai pieptului se încordau și pielea transpirată lucea în bătaia soarelui. Alunecau pe lângă malul stâng al Dunării, au ajuns în dreptul meu și le văd cum fac o voltă și opresc în golful următor, dincolo de limba de nisip. M-am ascuns și mai bine după trunchiul gros și mă felicitam pentru inspirația de a fi venit aici la pescuit.

Suedezele debarcă iar eu eram deja cucerit. Sar din caiace în apă și atunci văd că poartă numai niște pantalonași scurți care lăsau privirii picioarele lor goale. Fetele trag caiacele pe mal, apoi descarcă bagajele și pregătesc un picnic. Eram cu ochii cât cepele și cred că nici nu mai respiram. Simțeam zeci de înțepături de țânțari pe piele dar nu îi puteam plesni ca să nu mă dau de gol, așa că răbdam cu stoicism. Prima suedeză urcă de pe mal pe limba de nisip și trece în golful în care eram eu. Era protejată de malul înalt și nu o mai vedeau colegele ei. Eu eram fascinat. Își dă jos pantalonii scurți, apoi slipul. Eram convins ca este ziua mea norocoasă și așteptam cu nerăbdare să intre în apă.

Suedeza se așează pe vine, privind înspre salcia unde eram eu, și începe să faca pipi cu putere. Oare m-a văzut? Dacă mă vede aici? Dar nu, ea era ocupată cu altceva. Bine, mă gândeam, nu a vrut să facă în apă, dar precis va veni să înoate aproape de mine, în jurul salciei. După ce termină de urinat, o văd cum se încordează mai tare și continuă să-și facă nevoile. Verifică să vadă rezultatele, apoi se ridică, își trage slipul plin de nisip, apoi pantalonii scurți și trece înapoi limba de nisip, fără să se șteargă!

Nu-mi puteam deconspira poziția acum, era prea târziu; nu știam însă că supliciul abia începuse. Celelalte trei fete au traversat pe rând limba de nisip, s-au dezbrăcat complet, s-au lăsat pe vine, au făcut, s-au îmbrăcat și au plecat, fără să se șteargă. Eu asistam neputincios, așteptând momentul prielnic să plec fără să fiu văzut, îmi era prea rușine. La un moment dat nu am mai rezistat și am ieșit de sub salcie în lumină, defilând pe limba de pământ dintre golfuri. Priveam demn, doar înainte, lăsând murmure în spatele meu, într-o limbă pe care nu mai doream să o cunosc. Mitul se spulberase.