Era vorba că în 21 mai vine sfârșitul lumii, unul din cele multe prevestite și anunțate. Ei bine, n-a fost așa, ci 21 mai a însemnat o nouă tură cu bicicleta, 54 km pe Valea Arieșului. M-am lipit de o trupă care iese în fiecare weekend și am petrecut o zi frumoasă în compania lor (Alin, Guzi, Lavinia, Romică, Strâmbu, Victor).
Am pornit din Sălciua (470 m alt.) spre nord, pe malul Sălciuței, într-un peisaj superb. Am urcat constant pe un drum forestier preț de 40 de minute, 400 de metri diferență de nivel, până la prima pauză. Un ritm susținut, spre limita superioară. Am simțit din nou dureri în ligamentele din spatele genunchilor și am pedalat cu ele până la final. Mi-am dat seama că nu aveam cum să o zbughesc înainte și să fac poze grupului, așa că mi-am propus să îi fotografiez în pauze sau pe coborâre, unde îmi dădeam drumul la vale.
Drumul s-a stricat și a urmat încă o porțiune de urcare pe pământ moale și noroi până am ieșit din pădure, furnici bicicliste în mijlocul panoramei minunate spre valea Arieșului și spre Rezervația Scărița-Belioara. Apoi puțină rătăceală, o pană (moment bun de odihnă), pedalat prin păduri de brazi, trunchiuri căzute, bolovani, poteci înguste și noroioase, împins bicicleta pe deal în sus, un izvor (apă, apă…).
Am ajuns sus pe plai, în gol alpin, la 1200 de metri altitudine. Privirea bătea până pe Muntele Mare, unde câteva limbi albe de zăpadă se încăpățânau să reziste căldurii. Având permanent creasta sa în dreapta, am mers la pas 5 km împingând bicicleta sau luând-o în spate. Terenul era prea accidentat pentru a merge călare. Apoi am prins o coborâre frumoasă prin pădure, trecând cu viteză peste crengi, pietre, bălți, ferind trunchiurile mai groase care blocau drumul.
Ploaia anunțată de site-uri pentru ora 15 a întârziat puțin, dar la 15:15 primele tunete și picături s-au făcut auzite. Ne-am îmbrăcat de ploaie și am iuțit mersul pâna la vâlcelul unde se formează Valea Lupșii. Acolo s-a pornit ropotul de ploaie cu grindină și s-a făcut frig. Ne-am adăpostit în pădure vreo 20 de minute, dar ploaia nu contenea. Deasupra culmilor din jur era senin, numai în găoacea noastră se rupeau norii.
Ne-am săturat de stat, așa că am pornit prin ploaie pe șleaurile noroioase. Uneori ne afundam cu roțile în nămol, pedalând din greu să ieșim de acolo, alteori luam viteză prea mare și aruncam noroiul în aer. Mi-au înțepenit mâinile pe ghidon și pe frâne pe cei 7 km până la șosea, unde sătenii se mirau de arătările noroioase care cereau bere la cârciuma din sat: la ei nu plouase deloc.
Scuterele tinerilor din Lupșa, apoi muzica din mașini dată foarte tare ne-au încurajat să plecăm. Pe următorii 22 km pe asfalt, din Valea Lupșii înapoi la Sălciua unde ne așteptau mașinile, ne-am uscat și ne-am încălzit. Și uite așa am ratat sfârșitul lumii, fiind plecat aiurea pe două roți. Nicio bicicletă nu a avut de suferit vreun impact major cu solul, pietrele sau crengile.
Wow, super faine pozele. Inainte sa plec din tara planuisem o traversare a Apusenilor de la Belis la Garda si inapoi pe rute diferite. Insa din pacate nu am mai reusit sa o fac.