începător? mersi, nu!

    social

    Curios cum se modifică percepția șoferilor când vine vorba de începători! Da, mărturisesc o ilegalitate: circul cu semne de începător deși am permis de 15 ani și am condus peste 100.000 km. De când mi-am pus semnele astea, sunt surprins de două manifestări contrare: ori mi se ia fața în mod nesimțit, ori mi se acordă prioritate chiar dacă nu e cazul.

    Într-o zi am fost provocat de un Audi A4 care mergea foarte încet pe banda a doua, în fața mea. Am dat să-l depășesc prin dreapta (I know, a doua ilegalitate) și când am fost în paralel cu el a accelerat să nu-i intru în față. A urmat o întrecere (a treia ilegalitate) care s-a soldat în a avea 90 km/h în fața Prefecturii (a patra). El s-a lăsat păgubaș, depășit de începătorul inconștient.

    Priorități nejustificate am primit mai ales de la doamne, dar și de la domni, care au preferat să mă vadă trecut decât să încurc intersecția pe care, în treacăt fie spus, nu o încurcam deloc.

    Așadar, cum și de ce se modifică percepția șoferilor față de începători? Ce emoții umane stârnește un începător?

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *