După ce aseară am dus pachetele și hainele la Chinteni, azi dimineață le-am încărcat pentru a merge în zona Pata Rât, unde există o numeroasă comunitate de țigani și unde au fost mutate și familiile de pe strada Coastei. În drum spre groapa de gunoi a orașului (acolo este zona Pata Rât) am zărit cu coada ochiului cinci copii amărâți care se jucau în fața unei porți pe strada Meșterul Manole. Am oprit mașina și i-am întrebat dacă mai există și alți copii, sau sunt numai ei. Mi-au răspuns că sunt numai ei și i-am chemat să le dau câte o punguță Dăruim.
Când și-au dat seama ce urmează, au început să spună că mai au o soră în casă, sau chiar doi frați, și mi-au cerut să le dau pungi suplimentare. Ușoara neîncredere mi-a fost spulberată rapid de valul de copilași, părinți și bunici care au ieșit din curte, au blocat strada și au înconjurat mașina. Cred că ieșiseră cel puțin 30 de oameni, inclusiv femei cu sugari în brațe sau bătrâne care nu puteau umbla. Cele 17 pachete Dăruim au dispărut rapid în mânuțele copiilor și ar mai fi fost nevoie de multe altele. Toți m-au întrebat dacă mai vin, când mai vin, m-au rugat să le duc și obiecte pentru bătrâni. Am aflat că sunt cel puțin 100 de suflete în curtea respectivă și am intrat înăuntru. I-am observat prin geamurile casei pe copiii care fugiseră deja înăuntru cu pachetele și le desfăceau nerăbdători, iar la plecare mi-au făcut cu mâna. A fost cea mai frumoasă urare.
Vecinii de peste drum m-au întrebat dacă am venit cu votarea, pentru că numai atunci se preocupă cineva de cele 100 de suflete, înainte de alegeri. Pentru noi a fost o bucurie sinceră că pachetele au ajuns unde era nevoie de ele, fără să cerem niciun vot în schimb. Dar totuși, votul de încredere vi-l cerem vouă, să ne sprijiniți și la anul. Vă mulțumim.
Ciao, Mihai! E clar că la anul trebuie sa prevedem mai multe pachete pentru zona aceea. Încă o dată mulţumiri!