narcisele de la Negrileasa, Gemenele și tunatele

Ies în sfârșit cu bicicleta! Prima tură din anul 2013, prima arsură de soare, prima pană, prima durere de fund, prima dată în Munții Metaliferi, la Poiana cu Narcise de la Negrileasa.

Plec la 7 dimineața și mă întorc la ora 0:30h a doua zi. Cu toate acestea, am pedalat numai 4:30h. Asta pentru că Puiu Chiseliță a chemat 13 mașini, 32 de oameni + Guido și pentru că drumul până la Întregalde, unde am lăsat mașinile, este plin de gropi. Traseul circuit este Întregalde – Ivăniș – Ghioncani – Mogoș – Poienile Mogoș – Poiana cu narcise – Sfârcea – Necrilești – Întregalde.

Reușim să încălecăm bicicletele la ora 11 și după 30 de minute, pe când simțeam că intru in ritm, facem popas la primul birt. Așa ne este dat în tura asta, să poposim și să ne reunim la birturi, locuri binecuvântate cu bere rece și cu înghețată Alpin în vafă cu 1 leu bucata.

Nu urmăm valea înainte spre Valea Mlacii, ci o cotim la dreapta și începem să urcăm abrupt spre Mogoș. Cei curajoși rămân pe bicicletă și forțează. Profanii se dau jos și împing la deal. În cele din urmă suntem cu toții per pedes și ne întâlnim la umbra răcoroasă a unor copaci. Puiu încalecă din nou și pornește camera de filmat. E o motivație puternică să nu apari în film făcând push-bike pe drum, așa că ne urcăm din nou pe bicicletă. Guido stă cuminte în rucsac și privește peisajul, îl doare la pedală că eu urc greu la deal.

Pe Dealul lui Oanu (990m), cel cu două relee, facem o pauză. În depărtare se văd de la dreapta la stânga: Cheile Găldiței, Cheile Întregalde, Cheile Râmețului, Colțul Cioranului și chiar în față, cele două Gemene arătoase, de ai căror sâni l-am tot auzit vorbind pe Gabi, Vf. Geamăna (1366m). Este o imagine care ne însoțește toată ziua și apoi în vis, toată noaptea.

De aici ar fi o variantă de mers la stânga spre Dl. Certejului și Valea Mlacii, drum care se apropie de Poiana cu Narcise, însă noi mergem înainte și coborâm în viteză pe un drum cu multe pietre, în serpentine, printr-o pădure de brazi. Ce bună e furca telescopică pe drumul ăsta! Interceptăm drumul Aiud – Abrud și o luăm la stânga spre Mogoș.

După scurt timp întâlnim o cișmea cu presiune foarte mare, unde trebuie să rafinăm apăsarea pe manetă ca să nu ne udăm complet. Aici la cișmea apare pe drum un nor mare de praf din care răsare o camionetă cu 8 muncitori. Ne strigă din mers că o fată din grup s-a accidentat la coborârea pe drumul cu pietre. O așteptăm și o vedem venind pe bicicletă, cu foarte mici urme de cădere, a scăpat cu bine.

Din Mogoș urcăm pe asfalt pe un drum frumos, cu mult verde, cu flori, cai. Din când în când coboară câte o mașină venind dinspre Abrud. Ce neplăcut e mirosul de gaze de eșapament, în special aici. În vârful dealului ne oprim la o intersecție de drumuri și mâncăm. E cald. Guido are nevoie de dulce și îmi cere ciocolată. Mai întâi trebuie să-l spăl, că e plin de praf. Continuăm tot înainte pe drumul pietruit spre Poiana cu Narcise.

Urcăm constant, de pe drum se vede superbul trapez Piatra Buceș-Vulcan, Muntele Găina, Vf. Bihor, radarul rotund de pe Muntele Mare, din nou Gemenele ispititoare dar și tunatele, aia Goală și aia Flocoasă, ăăă… adică Detunatele. În spatele lor se vede rana de la Roșia Poieni și jos în vale știm că zac otrăvurile de la iazul de decantare din Valea Șesii. O viperă mică ne taie calea, Guido tresare, e prima dată când vede o viperă. Apoi apare un nene călare pe un cal uriaș de munte, din acela cu smocuri de păr la copite, și îi dă voie lui Guido să călărească chiar pe capul calului.

Deja ne prinde setea și oboseala, bem multă apă la cabana nouă din apropierea narciselor și mai facem câteva sute de metri până în poiană. Dealuri întregi albe, acoperite cu flori! Pante sclipind în soare. Pășim cu grijă printre flori, să nu distrugem niciuna. Mirosul este îmbătător. Mai devreme văzuserăm turiști cu brațele pline de narcise rupte din rezervație. Florile aveau să se ofilească în scurt timp. Cum să pleci din acest colț de Rai smulgând sute de fire de narcise doar pentru că poți? Ce bucurie poți avea știind că omori cu bună știință mii de flori care până acasă se ofilesc?

Ne întoarcem pe un alt drum, pe culmea dealului, unde alternăm sus-jos prin pădure și pajiști. Drumul e pământos și înierbat, nu e foarte umblat și oferă priveliști spectaculoase. Spre dreapta se văd Valea Feneșului și Cheile Feneșului iar spre stânga cele două Gemene apetisante, Muntele Mare, Vf. Poienița (1437m, cel mai înalt din Munții Metaliferi), abruptul Bedeleului. Prilej de aduceri aminte ale altor ture din acele zone.

Lumina apusului ne mângăie cald, coborâm cu soarele în spate, ridicând nori de praf luminos. Intrăm pe o potecă îngustă, cât pentru roți, nu mai ai nici unde să calci cu piciorul. Traversăm un gard, apoi curtea unui satean, apoi înca un gard. Intrăm pe vale, în umbră, mi se face frig. Urmează o ultimă coborâre de 12 km pe drum de pământ cu pietre. Pornesc clănțănind din dinți și calc accelerația la vale, să mă încălzesc.

După o curbă văd pe o băncuță un moș și o babă. Stau lipiți unul de altul, lângă un izvor cu o oglindă atârnând. Nu se mișcă deloc! Sunt două păpuși în mărime naturală, făcute de vreun hâtru din sat. Guido vrea și el o poză. Gata, la mașină și acasă că e întuneric deja.

Din momentul în care pun bicicleta pe mașină și dau muzica tare intru în vacanță. E o stare de euforie, de libertate deplină. Oriunde este o potecă poți trece și cu bicicleta. Câteva zile mai târziu îmi dau seama cât de mult mă împlinește să ies la munte sau pe dealuri, să fac 50 km cu forțe proprii, să fac efort fizic afară, în natură, să mă orientez cu harta și busola, să văd culmi muntoase, locuri necunoscute, să fiu activ, să fiu viu.