Un grup de bătrâni octogenari care cântă. Buena Vista Social Club? Nu, ci aromânii fârșeroți din Cogealac, județul Constanța. Vocea lor pătrunde cu ușurință până în adâncurile ființei, atingând și ultima fibră. Muzică arhaică, fără instrumente, asemănătoare corului bizantin, muzică ce povestește simplu balade despre păcurari și obiceiurile lor, despre fete tinere și câini credincioși.
Patru bătrâni simpatici care poartă pălărie, costume gri, cațe stilizate și mărgele, patru voci care te fac să tremuri de emoție. Sunt sunetele întipărite în ADN-ul originar protoromân cu care rezonează celulele oricărui descendent din acest neam. Cu ele se împletește și vocea lui Grigore Leșe, cu inflexiuni, cu suișuri și coborâșuri.
Este o muzică statică, așezată, cleioasă ca un aluat greu. Este muzica ce se lipește de suflet, pentru că acolo a existat dintotdeauna, de când străbunii dacoromânilor umblau cu oile. Sunetele curg amețitor ca într-un ritual, ca într-un descântec.
Poate chiar acel descântec aromân pentru salvarea de la moarte a unei fete tinere și pregătirea ei pentru nuntă. Însă fata știe că nu supraviețuiește și o trimite pe sora ei mai mică la întâlnirea cu socrii. Ce altă dovadă mai bună de continuitate decât că în satele românești se practică obiceiul ca sora mai mică să țină locul miresei bolnave?
Muzică polifonică de încrețit carnea, venită din străfundurile istoriei, povestită de bătrânii din Cogealac, de ascultat în concert dar și înregistrată pe CD.
Profund. Fara cuvinte.