Motto: nu credeam să pot a urca vreodată / ud pân-la piele, pedalând bicicleta-mi
Întâlnirea din 2011 a membrilor ciclism.ro s-a ținut in 30-31 iulie la Cârțișoara, unde începe Transfăgărășanul. O tabără mare, așezată pe malul râului, cu cicliști din toată România. Biciclete de toate felurile, de la cursiere de șosea sau ciclocros ușoare ca un fulg până la mountainbike-uri masive, cu crampoane mari. Momentul principal al întâlnirii: urcarea pe bicicletă pe Transfăgărășan până la Bâlea Lac. Ingredientul de care ne temeam cu toții era codul galben de precipitații care amenința peste jumătate din țară.
După 4 ore de somn pornim din Cluj sâmbătă la 5.30 dimineața, cu echipa ClujulPedalează. Nu plouă. Punem bicicletele pe mașini și luăm direcția Cârțișoara prin Sibiu. Pe drum se luminează cerul și iese soarele, prilej să ne filmăm pe Autostrada A1 care ocolește Sibiul. Ajunși în tabără ne echipăm, ne pregătim bicicletele și dăm câteva ture de încălzire. N-am mai văzut atât de mulți bicicliști la un loc, suntem vreo 300.
Se dă startul. Cei din față pornesc rapid, pe cursiere, noi cu biciclete de munte stăm mai în spate. Oboseala ultimelor zile îmi permite să-mi intru în ritm cam după 7 km. Mai intru în vorbă cu diverși cicliști din toată țara, în timp ce îl depășesc pe un altul care urcă pe jos, pe lângă bicicletă. Mai o glumă, o priveliște, o poveste. După vreo 10 minute iar îl depășesc pe același tip care urcă pe jos. Mă frec la ochi: el este! WTF? îl intreb. Recunoaște că urcă pe jos să se odihnească, apoi ia viteză la deal după care se dă jos din nou. Unii sunt obosiți deja, e urcare continuă. Dar nu și copiii care, însoțiți de părinți, urcă în același ritm cu noi.
Ne așteptăm unii pe alții, să pedalăm în grup. În total avem 27 km de urcare continuă și aproximativ 1600 metri diferență de nivel. Motivații mai mult sau mai puțin feminine îi îndeamna pe unii dintre noi să nu se oprească și să țină pasul cu domnișoarele. Ne apropiem de Bâlea Cascadă, am parcurs vreo 10 km deja. O treime din drum și încă nu plouă… Îmi dau seama că urcarea pe asfalt face să stau în șa în permanență și perineul este presat continuu. Constat cu neliniște că nu mai simt nimic acolo jos, totul este amorțit. Le spun băieților. Sfatul cel bun a fost să mă ridic din șa și să pedalez din picioare. A funcționat și l-am mai aplicat de câteva ori până sus.
Facem pauză de masă la Cascadă și pornim mai departe. Cerul e tot acoperit și norii coboară foarte jos. Pe drum se lasă o ceață deasă și rece. O iau înainte să mă încălzesc și mă depărtez de Levi și Oli. Deși am vreo 500 metri avans, vorbele lor taie serpentinele și îi aud extrem de clar fără să-i văd deloc. Dupa câteva minute apar și ei, răsărind brusc din ceață la 10 metri de mine. Mai mergem puțin și auzim primii stropi pe cască. Atât ne-a fost.
Picurii vin tot mai tare, îmi culeg transpirația de pe frunte și o bagă în ochi. Mă ustură ochii! Roata din spate ridică apa de pe șosea și o aruncă pe spinare, de unde se prelinge pe fund. Bazonul de la pantalonii de bicicletă e îmbibat, când mă așez în șa simt un val de apă pe coapse în jos. Totul e ud și rece, sunt 8 grade, apa curge pe noi și din noi. Cam o oră bună urcăm prin ploaie… dar ajungem sus! În total am pedalat timp de 3 ore, plus încă o oră pauze pe drum. Mă dor genunchii foarte tare, abia mai pot păși.
La cabană locuri nu mai erau, ciorbă nu mai era, căldură numai în suflete. Mă așez pe un scaun și storc încă o baltă din buretele pantalonilor. Stăm preț de un felul doi, apoi ne îmbrăcăm cu tot ce avem uscat, pentru coborâre. La 50-60 km/h se simt cu totul altfel temperatura de 8 grade și ploaia care nu contenește. Coborâm în paralel cu mașinile sau chiar le depășim. La viteze mari, roțile aruncă apa de pe drum mai mulți metri în aer. Pe măsură ce coborâm temperatura crește de la 8 la 18 grade, iar pe final se oprește și ploaia. Ajungem în tabără încălziți, fericiți. Am ajuns pentru prima dată în viața mea pe Transfăgărășan și la Bâlea Lac.
Filmul este făcut de Oli de la Szabadsag, pozele aparțin lui Levente Kertesz și echipei ciclism.ro.