Un cocostârc bolnav și singur
Stătea meditativ pe baltă
Și aștepta ziua de mâine
Să plece într-o țară caldă.
La prima rază-a dimineții
Voia să zboare la ai lui,
În țări pierdute-n depărtare
Din continentul nu-știu-cui.
Dar gerul nopții îl surprinse
Dormind pe luciul înghețat,
Picioarele îi fură prinse
Iar el rămase nemișcat.
Visa o caldă adiere
Ce-l ridica înalt în aer
Și nici nu mai simțea cum piere
De frig, atins de-al morții vaier.
Un soare alb ieșit din zare
Găsi în gerul dimineții
Pe cocostârcul ce murise
În primii ani ai tinereții.
Dar iată, neagra lui culoare,
Încinsă bine de căldură,
Topi un cerc rotund în gheață
Iar el plutea – o patã sură.
Și doar așa biet cocostârcul
Își câștigase libertatea,
Lăsându-și pradã apei trupul,
Iar sufletu-i porni cu moartea.
La fel și oamenii – sunt liberi
Să zboare mâine spre senin,
Dar pentru asta, înainte,
Să moară-ar trebui, puțin.
Cocostârcul din poveste eu mă simt
în scurta-mi existență
privesc spre înalturi și mă mint
că nu e dependență.
În minciuna-mi adormit
visez la depărtare
că zborului sunt potrivit
peste ceva hotare.
Când visul meu e mai frumos
și vântul lin adie
deși mă simt mai virugos
nu pot păși; nu-i reverie!
Nu am simțit cum pe furiș
balta cea cu apă
a înghețat și nu mi-a zis
că apa ei înțeapă
Nu pot păși, nu pot pleca
nu pot zbura în zare
și un fior începe a mă-mbrăca
adio depărtare?
Ce depărtare să mai vreau
că nici nu se mai vede
îmi e prea frig; pot doar să stau
în starea cea de veghe
Și dacă nu va fi de-ajuns
să stau aici, să nu fi plâns
să simt cum mă îmbată
amintiri din viața toată?
Degeaba plâng, degeaba tremur
căci sufletul nu mie-nghețat
în gheață nu e capturat
și vrea să-și părăsească templul.
Șiruri de lacrimi îmi privesc
căzând pe gheața de aproape
și parcă, parcă îmi șoptesc
că va mai fi o noapte.
Dar soare nu e nicăieri
Eu vreau ca să răsară!
De-o să mai fie încă o zi
n-o să mai dorm pe seară.
Din zare salvatorul meu se-arată
și mă eliberează încetișor
acum pot să scot câte-un picior
Îi datorez viața-mi toată
În zbor ușor m-am ridicat
plăcut surprins că am scăpat
zburam cum nu am mai visat
când am văzut și m-a șocat
Că nu am fost stinger pe baltă
Că am avut și un vecin
Că viața el a dăruit-o toată
Să nu mai aibă nici un chin
Deși nu pot să îmi revin
Mă tot ridic înspre senin
Nu-s fericit în opulență
ci mă tot mint că nu e dependență.