“Ce daca vine primavara,
Atâta iarna e în noi
Ca martie se poate duce
Cu toti cocorii înapoi.
Primavara, care-ai fost
Nu veni, n-ai nici un rost,
Poti sa pleci, suntem reci,
Iarna ni-i pe veci.”
Desigur, sensul pe care A. Paunescu l-a dat versurilor de mai sus din “Antiprimavara” este altul decat cel pe care il inteleg eu acum. Spun acum, pentru ca acum lucrurile se schimba si se simt altfel. Vine primavara…
Odata cu plecarea iernii se incheie cateva etape de care ma despart cu greu: lumea pura si alba, schiul si prietenii de la firma pe care o parasesc astazi. Nu-mi face placere nici una din aceste rupturi, dar nu le pot opri. Caldura se instaleaza insidios, zapada se topeste, murdaria reapare, schiul nu se mai poate practica si, mai ales, de maine incepe o noua etapa, alaturi de alti colegi. Primavara, nu mai poti intarzia putin?
Mi-am facut constiincios temele pentru aceasta plecare. Incerc sa las totul in ordine in urma mea si sa ma duc linistit, sa ma eliberez de raul care m-a determinat sa plec si sa raman numai cu ce a fost bine. Si a fost foarte mult bine…
Intamplarea face ca acum o saptamana am schiat pentru ultima data in acest sezon. Mi-am luat ramas bun de la partii, de la schiuri, de la zapada si de la munti. M-am linistit si am incercat sa accept aceasta schimbare. Totusi, primavara, nu mai poti intarzia putin?
Odata cu ultima zi de schi s-au intamplat si alte transformari: m-am innoit. Soarele puternic de la munte si zapada lucitoare m-au pedepsit pentru bucuria zborului pe schiuri si m-au ars. Am iesit cu fata curata (la propriu) din aceasta incercare si am lasat in urma durerosul tribut: pielea mea. Din larva am devenit fluture, abandonandu-mi propria piele.
Cu sufletul plin de ganduri bune si multumiri pentru cei care mi-au fost prieteni la ReRo, cu amintiri frumoase despre ultimele zile la schi, cu o fata noua si curata pornesc din nou in sus pe telescaunul vietii. Nu se stie cand voi ajunge la destinatie, poate intalnesc pe drum viscole, furtuni sau chiar ma prabusesc din scaun. Simt insa ca trebuie sa incerc. Primavara, mai stai putin!
Ieri dimineata am privit cerul. Era in nori o spartura in forma literei A si prin ea izbucnea un suvoi de lumina. Am luat-o ca pe un semn, era A de la
Abandon
Alta viata
Alternativa
Anca
sau, poate, Antiprimavara.
Ai talent cu carul, te rog, nu-l irosi! Privesti viata in profunzimile ei, cu bune si rele. Am citit cateva texte si imaginatia mi-a zburat mai departe, incercand sa descifrez misterul sufletului celui ce a scris aceste randuri, printre ele. Mi-ar placea sa citesc un roman scris de tine. Simti ce simt si eu, simti ce simt toti oamenii, dar o spui atat de frumos si simplu, in acelasi timp.
sentiment pur intr-o lume plina de mizerii. cam asa s-ar defini ce simti tu, se simtit si noi, cei care inca mai simtim. e mare lucru ca mai simtim! primul semn care indica declinul nostru ca fiinta umana este acela in care constientizam ca nu mai putem simti… nu mai putem fi sensibili, nu mai putem fi OAMENI. esti OM dar ai grija sa ramai asa si peste timp