Înainte de sărbători obișnuim să facem o vizită la Șuncuiuș, înainte ca drumul să fie acoperit cu zăpadă. Pe drum am avut un incident care ne-a tulburat: am lovit cu mașina un câine care a sărit de pe marginea drumului drept în față. Am frânat, din fericire nu am trecut peste el, dar tot l-am lovit, și câinele speriat a fugit mai departe, pe contrasens, unde l-a izbit o altă mașină. Am oprit pe dreapta și am fugit la câinele care se zbătea pe șosea. Credeam că e în agonie. Când ne-am apropiat a încercat să se ridice în picioare, cu greu a reușit și a început să se rotească în cerc, amețit de la lovituri. Îi curgea sânge din gură și șchiopăta cu un picior din spate. Avea o privire dezorientată și în același timp ne cerea ajutorul. L-am blocat să nu fugă din nou în drum, iar după o vreme a pornit pe câmp, încă buimac dar destul de vioi. Sper din tot sufletul să nu aibă nimic grav. Nu cred că un om ar fi supraviețuit unui astfel de accident.
Și am ajuns la Șuncuiuș unde se așternuse zăpada pe dealuri, iar pe drum era o pudră fină albă. Cătunul Pojorâta se află la capătul unui drum de țară, cu o porțiune care urcă abrupt, plină de gropi și bolovani. Acolo în cătun pe toți îi cheamă Toderaș, așa că dacă ai nevoie de indicații, trebuie să precizezi că mergi la Țilicu sau la Toader a Țilicului. Tinerii însurăței nici nu mai au nevoie să-și schimbe buletinele, pentru că își păstrează numele de familie.
Pojorâta are câteva case situate la distanță mare una de alta, separate de doline rotunde și adânci unde zăpada rămâne până târziu în primăvară. Apa se infiltrează pe sub calcare și formează râuri subterane pe linia dolinelor. Relieful carstic a impus așezarea caselor și trasarea drumurilor, împărțirea terenurilor și pășunatul. Un peisaj idilic, oameni cumsecade, peșteri frumoase, izbucuri și multă, foarte multă liniște.