covorul de pe jos e galben,
foșnește când bate vântul,
prietenii au și ei covoare
galbene lipite de al meu.
covorul îmi urcă pe glezne,
mă cuprinde rece și mut.
cu fiecare adiere simt
cum mă înfior și îmi țes singur covorul.
sunt tot mai bătrân și mai chel
iar vântul toamnei nu mă iartă deloc:
azi mi-a rupt ultima frunză
cu care mi-am astupat
ultima gaură din covor