covorul de pe jos e galben,
    foșnește când bate vântul,
    prietenii au și ei covoare
    galbene lipite de al meu.
    covorul îmi urcă pe glezne,
    mă cuprinde rece și mut.
    cu fiecare adiere simt
    cum mă înfior și îmi țes singur covorul.
    sunt tot mai bătrân și mai chel
    iar vântul toamnei nu mă iartă deloc:
    azi mi-a rupt ultima frunză
    cu care mi-am astupat
    ultima gaură din covor

    eu și covorul galben

    prietenii mei

    stau la sfat

    în timp ce eu

    îmi țes singur covorul

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *