costa rica – pura vida – pipa fria – el chaman

În primăvara lui 2009 am avut ocazia sa petrecem un concediu de vis în Costa Rica, împreună cu Anca. Pentru cine nu ştie, Costa Rica este o ţară în America Centrală. Relieful vulcanic cu munţi înalţi, văi adânci şi şosele întortocheate, clima tropicală, jungla, flora şi fauna, fructele, oamenii simpli, zecile de parcuri naţionale, zecile de vulcani, precum şi deschiderea la Oceanul Pacific şi la Oceanul Atlantic în care poţi face baie în aceeaşi zi fac din Costa Rica un colţ de Rai. Nu întâmplător, Costa Rica s-a situat pe primul loc în clasamentul naţiunilor celor mai fericite din lume. Salutul cu care am fost întâmpinaţi este “Pura vida!” şi înseamnă “Viaţă pură!”. În fapt, este vorba de o viaţă purificată, în deplinătatea ei, în comuniune cu natura şi cu spiritele. 

Călătoria a durat 26 de ore cu escale în Frankfurt şi în Santo Domingo (Rep. Dominicană), în plus am avut “norocul” să primim locuri în avion în dreptul ieşirii de urgenţă care era rece ca gheaţa. Am îndurat un frig îngrozitor pe tot parcursul zborului care e oricum neplăcut din cauza poziţiei incomode, a mâncării şi a timpilor lungi de aşteptare prin aeroporturi.

1. Pipas frias

Dar am ajuns! Prima senzaţie a fost de sufocare. La ora 6 dimineaţa erau vreo 24 de grade într-un aer saturat de umezeală. La 8 dimineaţa era ultima şansă să ieşi din casă fără protecţie împotriva soarelui (şi mă refer la pălărie de soare, nu la creme şi loţiuni).  La aeroport ne-au aşteptat Cătălina şi Antoniu cu patru “pipas frias” (pipe reci). “Pipa” este nuca verde de cocos, culeasă înainte să i se usuce lichidul din interior şi înainte ca sâmburele să devină lemnos.

Toţi costaricanii poartă cu ei “el machete” cu care îşi croiesc drum prin junglă, recoltează fructe sau taie capacul nucii de cocos pentru a sorbi lichidul delicios cu paiul. O nucă poate avea până la un litru de “agua de pipa” care este foarte gustos şi foarte hrănitor (a nu se confunda cu laptele de cocos, obtinut din miezul alb întărit). O cană de suc conţine mai multi electroliti decât majoritatea băuturilor pentru sportivi şi mai mult potasiu decât o banană. Pe peretele interior al nucii verzi se găseşte un strat subţire de gelatină care este primul pas spre formarea miezului nucii de cocos. Gelatina este şi ea delicioasă şi se rade de pe peretele nucii chiar cu capacul tăiat cu “machete”.

2. Şamanul

Dl. profesor Alfredo Gonzales Chaves predă antropologie la San Jose în cadrul Universidad de Costa Rica. A studiat triburile de amerindieni şi în principal arhitectura lor sacră, a scris mai multe cărţi de cercetare în domeniul antropologiei, a devenit interesat de ritualurile religioase ale indigenilor din Costa Rica. De aceea a călătorit şi a locuit în zonele muntoase unde trăiesc triburile de indieni, anume ca să le înveţe obiceiurile şi să le cunoască tradiţiile. A participat la ritualuri conduse de şamani şi a trăit experienţe extrasenzoriale, devenind el însuşi “el chaman”. Apropiaţii chiar îi spun astfel.

“El Chaman” este o persoană carismatică şi ne-a devenit foarte drag, însoţindu-ne câteva zile în excursiile noastre. Ne-a povestit experienţe fascinante şi a fost ghidul nostru la vulcanul Poas şi la cascadele Los Chorros. O adevărată enciclopedie în domeniul spiritual, mistic, locuinţa sa din San Jose este un templu-muzeu al tuturor religiilor de pe glob, ticsită cu obiecte de cult şi ritualice din lumea întreagă. Am fi stat cu orele să-i studiem colecţia dacă nu am fi fost nepoliticoşi. De asemenea, a avut un rol important când am vizitat vulcanul Poas şi ceaţa ne-a fost potrivnică, dar despre asta în capitolul următor.