Ismail Kadare este unul din cei mai mari scriitori europeni, cunoscut pentru romanele sale alegorico-politice. Trăind şi studiind în timpul regimurilor comuniste din Albania, respectiv Rusia, Kadare atacă totalitarismul prin alegorii, cum este cea din romanul “Palatul Viselor”.
Apărut în 1980, romanul este interzis imediat in Albania de catre regimul lui Enver Hodja. În 1990, Ismail Kadare avea să ceară azil politic în Franţa, spunând că “[…] dictatura şi literatura autentică nu sunt compatibile. […] Scriitorul este duşmanul natural al dictaturii”. Tot în 1990 apare la Paris şi forma finală a acestui roman, probabil cel mai curajos roman al său.
În contextul regimului totalitar instaurat de Imperiul Otoman, cea mai de temut instituţie este Tabir Saray (Palatul Viselor) şi se ocupă de studierea viselor pe care le au locuitorii Imperiului. Aceştia sunt obligaţi să relateze in fiecare dimineaţă visul pe care îl avuseseră noaptea. Din toate colţurile Imperiului se strâng zilnic mii de vise care ajung la palat şi sunt selecţionate şi interpretate. Din zecile de mii de vise este ales în fiecare săptămână Marele Vis care ajunge la sultan, iar acesta ia decizii politice pe baza acelui vis. Din arhiva Palatului Viselor se poate reconstitui o lume a subconştientului colectiv din fiecare zi a ultimelor sute de ani. Angajaţii se simt mult mai bine în această lume onirică, fascinantă, iar lumea reală li se pare cenuşie şi tristă. Sau, cine ştie sigur care e lumea reală?
Eroul pricipal, Mark Alem, este un tânăr provenit dintr-o familie foarte influentă, Qyprilli, care îl ajută să se angajeze la Tabir Saray. Încercând să-şi apere interesele, familia îl propulseaza pe tânăr până în postul de director, pentru a-şi ajuta familia prin interpretări favorizante . Tânărul, animat iniţial de sentimente umane, devine involuntar un simbol al puterii din umbră de care se tem toţi, inclusiv miniştrii imperiului.
Raţiunea pentru care s-a fondat Palatul Viselor porneşte de la premisa că Allah trimite visele premonitorii asupra pământului întreg, fără să aleagă o persoană anume. De aceea este nevoie de recoltarea tuturor viselor din Imperiu pentru a avea o imagine completă a premoniţiilor, pentru a reconstitui Visul Total şi a lua decizii în consecinţă. Deşi ipoteza poate părea democratică prin “consultarea” poporului, în final un singur vis al unui singur om este selectat pentru a deveni Marele Vis. Nivelele ierarhice superioare din Tabir Saray au puteri atât de mari, încât pot “fabrica” vise pentru a influenţa deciziile politice ale sultanului. În mod cu totul absurd, statul este condus pe baza fragmentelor de subconştient interpretate după cum doresc familiile influente din Imperiu.
Nu putem să nu realizăm apropierea dintre Palatul Viselor si Securitatea din România comunistă. Ambele institutii urmăreau şi supravegheau populaţia statului, încercând să le afle gândurile şi intenţiile cele mai ascunse, în principal cele legate de subminarea puterii de stat. Primii culegeau şi studiau visele, ceilalţi ascultau telefoanele, violau corespondenţa, pedepseau credinţa.
Pentru înţelegerea deplină a romanului şi a simbolurilor sale nu este suficientă o singură lectură. Romanul trebuie recitit, poate de mai multe ori, pentru a-i pătrunde sensurile. Citindu-l, te simţi şi tu un slujbaş la Tabir Saray, la departamentul de Interpretare, încercând să dezlegi simbolurile acestui vis fascinant publicat de Editura Humanitas şi care se numeşte “Palatul Viselor”.