A iubit-o oare Dumnezeu atat de mult incat sa o cheme la El inainte de Paste? Exista El acolo si lasa sa se intample atata nedreptate, atata suferinta?
Am cunoscut-o pe Anca in 1991 intr-o tabara de arheologie din Cheile Tureni. Ghemuita, intr-un maieu verde si cu sapca cu cozoroc, facea de una singura munca migaloasa de care ne feream toti – maturatul si periatul obiectelor descoperite. Asa stia ea, sa scoata la lumina ce era mai bun si mai frumos – ulterior s-a dovedit aceasta, Anca formand generatii de studenti.
M-a impresionat si am admirat-o pentru cultura si inteligenta ei sclipitoare. La intoarcerea din tabara am inceput sa citesc prima carte de istorie a filozofiei antice, a lui D. D. Rosca. In naivitatea mea, voiam sa stiu si sa inteleg atatea cate stia si ea – nu realizam pe atunci ca imi va fi imposibil. Ei ii datorez parte din maturizarea mea evidenta dintre clasa a 8-a si a 9-a. Nu a fost singura din familie care m-a educat, mama ei mi-a fost profesoara de fizica iar apoi fratele ei coleg de serviciu.
Anca a tinut sa predea pana in ultima clipa, urmandu-si vocatia de profesoara. Studentii ei au respirat aerul cunoasterii si al libertatii la cursurile unde Anca le-a deschis mintea si le-a largit orizontul.
Mai presus de orice, Anca era un om liber si un spirit liber. Reusea sa inteleaga lumea intr-un mod profund si se bucura de lucruri marunte care puteau trece neobservate. Avea enorma calitate de a iubi oamenii, de a comunica deschis cu oricine, de a cuceri interlocutorii cu zambetul ei molipsitor.
Anca putea sa rada pentru ca lumea inconjuratoare nu avea secrete, ea le descifrase pe toate. Asa ne-o vom aduce aminte, razand.
ce frumos ai vorbit despre ea :), cred ca ar bucura-o sa vada postul asta. Cred ca a fost genul de persoana care ar motiva pe oricine sa invete prin farmecul ei de a preda…