– Serus ba Mihai!
– Serus ba Dane!
– Cum iti mere Oltcitu’? Nu stii un mecanic bun de Oltcit, ca am unul acasa cu care vreau sa vin la Cluj…
Asa incepeau discutiile mai recente cu Dan Imre. Mereu pus pe fapte mari, mereu cu planuri si mereu pus pe glume. Niciodata nu stiam daca glumeste sau vorbeste serios si, mai ales, nu stiam daca rade de interlocutor sau de el insusi. Era mereu jovial si mereu impaciuitor, ca un urs mare si bun care face jonglerii si nu stie sa faca rau.
Imi amintesc cand l-am cunoscut, eram cu o trupa cu masina spre cantonul din fundul Firii, iar pe Dan l-am luat de pe drum. Cu totii eram obositi si infrigurati, dar Dan a adus starea de bine. L-am placut din primul moment pentru ca era vesel, proaspat si dezarmant de sincer. Atat de sincer, incat venea cu inima in palma si spunea tot ce are pe suflet, facand haz de necaz si de el insusi.
Acum ne-a facut o farsa, ca intotdeauna. A plecat in secret ca sa poata spune ingerilor si lui Sf. Petru ultimele bancuri cu moartea. Iar dupa aceea sa monteze niste corzi si sa-i invete nitel TSA. Iar dupa aceea sa-i invete sa vorbeasca cu accentul lui ardelenesc inconfundabil. Da, pe ingeri, pentru ca intotdeauna ursii mari si buni ajung in Rai.
dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
fumos, frumoase cuvinte … sigur i-ar fi placut
Din pacate nu am avut ocazia sa umblu cu El in multe ture, dar in cate am fost impreuna no sa uit niciodata!Asa cum ai spus si tu Mihai, era un om mereu pus pe fapte vesel, si tot timpul era o atmosfera faina unde era in preajma!Soarta si prostia nu ocoleste pe nimeni din pacate, de aceea trebuia sa plece si Dan!Deci sincer imi pare rau de el, si sper ca ne vom vedea undeva in Rai!
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!