cartea cu frunze

Am luat o carte și am citit-o de la sfârșit spre început. Deznodământul nu mi-a spus mare lucru, era ca un film care te plasează în toiul acțiunii. În timpul poveștii mi-am adus aminte de personajele de la final, dar mai apăreau și altele noi despre care am citit deja că muriseră. La intrigă, spre început, știam totul despre personajele în conflict. Unul fusese bătrân iar altul fusese deja îngropat, dar acum erau tineri amândoi. Și tot așa, până la prima pagină unde se prezintă decorul și orașul. Personajul principal era din nou viu.
Am luat încă o carte și am citit-o de la sfârșit spre început. Finalul mă dădea drept câștigător pe mine, în schimbul unui preț cu zecimale și al unei taxe de timbru de 2 lei. Părea un deznodământ favorabil… Merg înapoi prin carte și găsesc o editură, mai spre mijloc un scriitor, apoi o rolă mare de hârtie, o găleată de lipici dulce și o ghilotină. Spre început un camion care transportă bușteni și o fabrică de hârtie. Intriga era, inevitabil, între două personaje care între timp muriseră, un muncitor cu un ferăstrău și un copac. În prima pagină era vorba despre un stejar gros din care am cules câteva frunze. În fiecare frunză de-a lui era scrisă câte o pagină din carte. Aceeași pe care tocmai o citisem, o carte despre viață și timp. Pagina întâi mi-a plăcut cel mai mult, stejarul era din nou viu.