Săptămâna care acum se încheie a fost una în care mi-am îndeplinit dorinţe mai vechi.

1. Am renunţat la mersul cu maşina la serviciu în favoarea bicicletei; mi-am cumpărat bicicletă, un Altrix Tempest roşu închis, fabricat de Neuzer. Drumurile în oraş în pauza de masă nu mai sunt o problemă, acum nu stau la semafoare şi nici nu caut înnebunit 15 minute un loc de parcare. La întoarcerea spre casă nu mai stau 30 de minute în maşină, ci doar 10 minute pe bicicletă. Fac mişcare către şi dinspre birou, am libertatea să merg pe dealurile din jurul Clujului în weekend-urile când nu pot pleca din oraş.

2. Am început lucrul la proiectul euri.ro pe care îl coceam de mai mult timp. Cam de atunci de când citesc tot ce scrie pe fiecare etichetă. Colegii de serviciu mi-au făcut un cadou minunat de ziua mea, numele de domeniu euri.ro. În felul acesta m-au motivat şi m-au asigurat că-i voi avea cititori fideli. Mulţumesc.

Deşi se vorbeşte mult despre E-uri, aceste chimicale denumite “aditivi alimentari”, informaţia în limba română este dispersată şi, de multe ori, incorectă. Prin euri.ro încerc să informez documentat şi să organizez datele despre E-uri, compilând date ale unor studii recente şi surse credibile pe care le precizez întotdeauna. Muncim să punem o pâine pe masă, dar ştim oare ce conţine ea?

A iubit-o oare Dumnezeu atat de mult incat sa o cheme la El inainte de Paste? Exista El acolo si lasa sa se intample atata nedreptate, atata suferinta?

Am cunoscut-o pe Anca in 1991 intr-o tabara de arheologie din Cheile Tureni. Ghemuita, intr-un maieu verde si cu sapca cu cozoroc, facea de una singura munca migaloasa de care ne feream toti - maturatul si periatul obiectelor descoperite. Asa stia ea, sa scoata la lumina ce era mai bun si mai frumos - ulterior s-a dovedit aceasta, Anca formand generatii de studenti.

M-a impresionat si am admirat-o pentru cultura si inteligenta ei sclipitoare. La intoarcerea din tabara am inceput sa citesc prima carte de istorie a filozofiei antice, a lui D. D. Rosca. In naivitatea mea, voiam sa stiu si sa inteleg atatea cate stia si ea - nu realizam pe atunci ca imi va fi imposibil. Ei ii datorez parte din maturizarea mea evidenta dintre clasa a 8-a si a 9-a. Nu a fost singura din familie care m-a educat, mama ei mi-a fost profesoara de fizica iar apoi fratele ei coleg de serviciu.

Anca a tinut sa predea pana in ultima clipa, urmandu-si vocatia de profesoara. Studentii ei au respirat aerul cunoasterii si al libertatii la cursurile unde Anca le-a deschis mintea si le-a largit orizontul.

Mai presus de orice, Anca era un om liber si un spirit liber. Reusea sa inteleaga lumea intr-un mod profund si se bucura de lucruri marunte care puteau trece neobservate. Avea enorma calitate de a iubi oamenii, de a comunica deschis cu oricine, de a cuceri interlocutorii cu zambetul ei molipsitor.

Anca putea sa rada pentru ca lumea inconjuratoare nu avea secrete, ea le descifrase pe toate. Asa ne-o vom aduce aminte, razand.

La cei treizeci de ani ai mei, m-am gandit sa “ma caut” la doctor. Si am inceput cu o ecografie abdominala la un medic foarte bun din Cluj, domnul Horatiu Branda. O prietena buna mi-a spus ca am imbatranit, ca numai babele se duc la doctor fara motiv. Cred ca are drepate, nu mai fac fata noptilor nedormite sau chefurilor prelungi, iar copiii de clasa a opta se duc la discoteca la ora 1 noaptea, pe cand eu picotesc.

Odata era sa adorm la frizer de prea multa relaxare, dar la medic am fost intotdeauna incordat, ca un caine la veterinar pe masa de examinare. De data aceasta insa, m-am simtit foarte bine, a fost de departe cea mai placuta experienta la medic. Inca de la intrare mi-au placut atmosfera linistita, lumina estompata si calmul pe care il emana domnul doctor. O voce foarte placuta si linistitoare, o strangere de mana calduroasa si o prezentare simpla: “Buna Mihai, sunt Horatiu”. In aceasta ambianta putea sa-mi dea orice veste legata de sanatate, nu m-as fi ingrijorat de nimic.

Dar vestile au fost nu bune, ci foarte bune. Am inteles ca n-am nimic, dar mi-a spus asta cu cuvinte din dictionar, timp de 20 de minute. Se plimba cu ecograful peste mine si din ce povestea cu asistenta am retinut: “uite ce ficat frumos avem, rinichiul drept arata foarte bine, splina e minunata, vai, dar colecistul e superb, cat de frumos e cudat”. Sunt prieten cu splina, ficatul, rinichiul, ma cunosteam cu stomacul de la un chef si ne mai intepam din cand in cand, dar pe colecist chiar nu-l cunosteam pana acum. L-am descoperit recent, am aflat ca isi face treaba foarte bine si in plus e si frumos din cale-afara. Cum sa nu-l iubesti?

M-am simtit foarte bine la doctorul Horatiu Branda. Calm, relaxat, increzator. In plus, nici nu stiam ca arat atat de bine pe dinauntru. Adevarat, eram alb-negru pe monitorul domnului doctor, dar rosisem de placere ca demult nu mai vazuse “un abdomen atat de frumos”.

Dupa inca un an am schimbat din nou colegii. M-am departat de prefacatorie, de minciuna si de prostie agresiva, de bisericute, de barfe si de mancatorie. M-am departat de oameni de 25 de ani cu mintea de 5. M-am departat din pacate si de oameni de calitate, sufocati si ei de aceeasi atmosfera. M-am departat de vesnice discutii despre terenuri, case, credite, masini si televizoare cu plasma. Viata e mult prea importanta pentru a o trasa intre astfel de jaloane si nu doresc sa devin atat de searbad. Nu mai vreau sa lucrez intr-o companie mare, sa nu-mi cunosc colegii, sa nu aflu despre ei ceea ce sunt si ce fac, doar ceea ce au.

De mult am incetat sa incerc sa mai schimb oamenii, prefer sa-i evit si sa-mi vad de ale mele. Vreau sa merg la serviciu cu placere, acea placere de a intalni oameni si de a-i asculta, de a-i cunoaste si a-i intelege, de a colabora cu ei si pe plan uman. In doua ore de discutii cu noii colegi am schimbat mai multe idei decat intr-un an dincolo. Prefer linistea si buna-intelegere, sinceritatea si transparenta. Vreau sa cred ce mi se spune, fara a pune din start semnul intrebarii. Caut linistea si pacea interioara pe care sa nu mi le tulbure nimic.

Ramas fara limba incerc sa-ti vorbesc,
Am dintii de plastic si mana de lemn,
Topit de emotie, obrajii-mi palesc,
Si nasul e mort, nu tare si ferm.

Privesc in tacere. Sa nu te amuze:
Cu ochii incerc sa-ti ating trupul fin,
Privirea mi-e mana, privirea mi-e buze,
Cu ochii-ti adulmec parfumul divin.

Cu ochii te musc mai jos de ureche,
Cu ochii-ti cuprind si gatul suav,
Privirea-i pe sanii tai fara pereche,
Decat sa fiu orb, mai bine bolnav.

Doresc sa-ti fiu sclav, frumoasa regina,
Sa-ating, sa miros, sa gust, sa framant,
Privirea-n privirea ta de felina,
Doar ochii te rog sa mi-i lasi unde sunt.

Manat de dorinta, condus de placere,
Saliva imi curge pe buza de jos,
Tentatia e mare, dar plang in tacere
Ca azi sunt constrans sa ma port mai frumos.

Mirosul ma-mbata, devine durere
Si buza de sus mi-o ling ca un prost.
Ferice de tine, tu bei numai bere,
Dar eu numai lapte, iar astazi e post.

Primele incercari intr-un lightbox home-made, cu doua veioze mici si o panza. Flori pentru mama.

- Serus ba Mihai!
- Serus ba Dane!
- Cum iti mere Oltcitu’? Nu stii un mecanic bun de Oltcit, ca am unul acasa cu care vreau sa vin la Cluj…

Asa incepeau discutiile mai recente cu Dan Imre. Mereu pus pe fapte mari, mereu cu planuri si mereu pus pe glume. Niciodata nu stiam daca glumeste sau vorbeste serios si, mai ales, nu stiam daca rade de interlocutor sau de el insusi. Era mereu jovial si mereu impaciuitor, ca un urs mare si bun care face jonglerii si nu stie sa faca rau.

Imi amintesc cand l-am cunoscut, eram cu o trupa cu masina spre cantonul din fundul Firii, iar pe Dan l-am luat de pe drum. Cu totii eram obositi si infrigurati, dar Dan a adus starea de bine. L-am placut din primul moment pentru ca era vesel, proaspat si dezarmant de sincer. Atat de sincer, incat venea cu inima in palma si spunea tot ce are pe suflet, facand haz de necaz si de el insusi.

Acum ne-a facut o farsa, ca intotdeauna. A plecat in secret ca sa poata spune ingerilor si lui Sf. Petru ultimele bancuri cu moartea. Iar dupa aceea sa monteze niste corzi si sa-i invete nitel TSA. Iar dupa aceea sa-i invete sa vorbeasca cu accentul lui ardelenesc inconfundabil. Da, pe ingeri, pentru ca intotdeauna ursii mari si buni ajung in Rai.

Sunt fascinat de culoarea cerului. Nu mi se pare nimic mai frumos decat cerul in toate ipostazele lui: sangeriul apusului, oranjul diminetii, albastrul seninului, violetul furtunii. Am vazut cerul in toate culorile curcubeului: rosu, organj, galben, verde, albastru, indigo si violet. Mi s-a aratat odata si aurora boreala, roz cu verde-pal dimpreuna; eram intr-o iarna la Baisoara dar ma simteam la Cercul Polar.

Am incercat sa-mi explic frumusetea ireala a culorilor si am aflat despre atomii de azot din atmosfera care disperseaza lumina albastra, dar vraja culorilor s-a pierdut si ea. Explicatia era prea complicata si inutila (cel putin asa mi s-a spus cand am incercat sa o reproduc in public). De acord, conteaza numai bucuria de a vedea si de a te mira, speranta si ratacirea prin infinit.

Cand eram copil bunicul imi arata intotdeauna curcubeul. Pana si el, la varsta lui, era fascinat de frumusetea culorilor, de perfectiunea curbelor, de structura lui imateriala. Cand aparea curcubeul il urmaream amandoi din curtea casei si ne bucuram. Uneori chiar se intampla sa apara deasupra dealului vecin si lumina cobora pana jos in iarba, formand un cerc colorat. Il trageam pe bunicul de mana sa alergam pana acolo, sa vedem cum e sa te lumineze curcubeul. De fiecare data traiam aceeasi dezamagire: curcubeul se departa de noi si nu-l puteam niciodata atinge.

De atunci au trecut ani si inca mai alerg dupa curcubee. Mi-am dat seama insa ca imi produce mai multa placere alergarea si amagirea ca-l prind. Daca odata m-ar astepta curcubeul si m-ar lasa sa-l ating, as pierde doua lucruri care imi dau putere: misterul si speranta.

Pe pamant te caut pe tine
Si in cer tot pe tine, mereu,
Nu vreau sa ma bucur de bine
Daca stiu ca tie ti-e greu.

In ceruri nu sunt oprelisti
Cum sunt peste tot pe pamant,
Te-astept sa ne facem eterici,
Evadand din greul mormant.

Si daca vreodata vei plange
Ca sus in inalturi ti-e greu,
La pieptu-mi duios te voi strange
Imbarcandu-ne pe curcubeu.

Si astfel vom face naveta
Pe pamant si iarasi in cer,
Indicand la pornire planeta,
Biletul e pana de inger.