- De cine îți place? O.M.
- De cine îți place din clasa ta? O.M.
- Cu cine vrei să dansezi la discotecă? O.M.
- Te-ai sărutat vreodată cu cineva? NU.
- Ai vrea să să săruți pe cineva? DA.
- Pe cine? O.M.

Oana M era cu un cap mai înaltă decât mine, mai solidă și zâmbea tot timpul. Aveam mari probleme dacă să-i privesc zâmbetul sau sânii. De pe wall-urile colegilor am descoperit că și Marius i-a dat like Oanei. Mă gândeam că dacă Oana și cu mine avem note bune iar Marius nu, atunci el nu prea are șanse. Dar aveam să descopăr că am pornit cu șanse egale. Asta am aflat în excursia cu clasa la Bușteni.

Era luna noiembrie și diriginta organizează o excursie cu trenul la Bușteni. Ca de obicei, primul drum îl fac în beci. Pivnița blocului este de fapt un adăpost pentru timp de război, cu ziduri groase, uși metalice masive, toalete stricate, becuri de 12V arse, conducte de ventilație și multi șobolani. Odată am dus un arici acolo ca să prindă șobolanii, dar din păcate i-au făcut de petrecanie. Altădată am prins cu fratele meu un șobolan care se ascunsese într-o țeavă din care ne topeam plumbi pentru pescuit. Am astupat una din guri și l-am inundat, dar nu s-a înecat și a reușit să fugă. Cum becurile erau mai mult arse și nu funcționau întrerupătoarele, întotdeauna mergeam cu lumânarea în beci. Uneori mâzgăleam cu fumul lumânării forme negre pe conductele de ventilație.

Mama nu punea murături, bulion sau zacuscă, iar sticlele și borcanele zăceau goale în pivniță. La fiecare mișcare auzeam șobolanii cum aleargă pe rafturile ticsite cu sticle și pline de căcați de șobolan. Știti cum arata căcații de șobolan? Ca niște sâmburi de măsline în miniatură. Nu știu pe unde mureau șobolanii sau dacă mureau, că n-am văzut niciunul mort, iar ei erau din ce în ce mai mulți. La fel și căcații lor. Urăsc mirosul de urină de șobolan!

Ah, dar nu am spus de ce mă duceam în beci înainte de fiecare excursie: ca să adun sticlele și borcanele, să le spăl și să le duc la centrul de reciclare. Beciul cu sticle era un fel de cont de economii la vedere. Cu banii strânși puteam să-mi plătesc excursia sau să am măcar bani de buzunar.

Odată m-am dus cu iubita mea din clasa a șaptea, Bianca, să vindem sticle. Sticlele ei! Am cărat două cărucioare cu sticle de la gară până în centru și am stat la coadă să le predăm, cam jumătate de zi ne-am distrat astfel. Eu n-am văzut niciun ban. A doua zi ne-am despărțit. Altădată am vândut în piață o grămadă mare de pere aduse de la țară de altă iubită de-a mea, Olga. Treceam în clasa a zecea și maică-sa ne-a trimis să vindem perele că nu avea ce face cu ele. Era în august, fix de ziua mea, maică-sa nu știa că eu împlineam 15 ani iar Olga uitase. I-am spus numai seara, după ce am stat vreo 4 ore în piață iar mie îmi pierise tot cheful. Am lăsat perele nevândute să putrezească pe folia de nailon și a doua zi ne-am despărțit.

Cum spuneam, am vândut sticlele și m-am ales cu excursia. Unii părinți veniseră cu noi să nu o lase pe dirigintă singură. Printre ei era și mama unui coleg, o femeie înaltă care era pilot de raliu și avea țâțe mari. De la legănatul trenului i se legănau sânii, simultan cu mintea mea amețită deja. După excursie, într-o vizită la colegul meu, i-am făcut o surpriză mamei lui și i-am spălat aragazul care era negru de jeg și de arsură. A fost cel mai murdar aragaz pe care l-am văzut în viața mea, dar l-am dovedit. Am vrut să o impresionez, așa că l-am demontat tot, l-am băgat în vană și l-am spălat cu periuța. Nu mai contează că aveam pielea arsă de la soluția de curățat Triumf, i-am stârnit admirația. Dar asta urma să se întâmple…

Deocamdată suntem în prima seară la Bușteni, în sala de mese transformată ad-hoc în discotecă. Eram pregătit de dans, în sensul că golisem jumătate din spray-ul meu Alex verde și mă îmbrăcasem cu o flanelă albă adusă de fratele meu din Italia. Doamne, ce bine arătam! Ca să-l citez pe prietenul meu Clio: “oai fain îs, fute-m-aș”. Apare Marius agitat după primul dans cu Oana: l-a mângâiat pe obraz. Poftim?? Nu-mi venea să-mi cred urechilor! Oana mea?? Îmi iau inima în dinți și o invit la dans. Îmi laudă parfumul și mă atinge fin cu dosul degetelor pe obraz. O strâng și mai tare în brațe. Se apleacă și își lipește obrazul de al meu care era deja roșu și fierbinte. Și cam atât… simțeam că încep o nouă etapă. Pe naiba, nu mai simțeam nimic, eram în transă. Al doilea dans s-a petrecut întocmai.

Colegii de cameră au văzut scena și mi-au folosit a doua jumătate de spray, eram ca niște cocote masculine iar camera noastră trăsnea a parfum. Dar spray-ul Alex verde n-a mai avut efectul scontat, sau nu cu partenerele lor de dans. Și nici eu n-am mai dansat cu Oana în seara aceea, nici nu prea știu de ce. Am înțeles abia la întâlnirea de 10 ani de la terminarea liceului, când colegele de clasă ne-au spus: acum arătați și voi a bărbați!

În beci, un băiat cu hormonii în floare ardea conductele de ventilație cu lumânarea, scriind cu funingine “Oana M”. Facebook-ul se mutase pentru o vreme în pivniță.

Mai bine stau lângă cuptor
Și-ascult altă colindă
Pe-un mp3 cu difuzor
Plasat lângă oglindă.

Dacă pornește a cânta
Mirobolantul Hrușcă,
Cățelu-ncepe-a scheuna
Și pun mâna pe pușcă!

O să rezolv definitiv
Crăciunul efemer,
Vreau liniște în jurul meu
Și nici picior de ler.

Altminteri nicio șansă n-am
Ca iarna, cu zăvodul,
Să stau eu liniștit în pat
Fără s-aud rapsodul.

însă nu m-a învățat să zbor,
poate că nu știa nici el pe atunci,
ar putea să mă învețe acum, se pricepe bine
fiindcă zboară liber de ceva timp

Poți să începi cu banii: fă-mă să mor de foame,
Marchează-mi existența lovindu-mă-n stomac.
Eu știu că-ntotdeauna în pom găsi-voi poame,
Iar foamea, dragă Doamne, e hrană pentru cap.

Continuă cu casa și ia-mi acoperișul;
Parcă nu știi c-odată și vântul mi l-a luat?
Voi face adăpostul acolo, în frunzișul
Pădurii, dragă Doamne, și voi trăi-n hamac.

Mi-a mai rămas doar trupul și-o mare de iubire,
Dar ochii-odată umezi acum nu mai pot plânge,
Deja Îți simt puterea și nu mai am privire,
Iar eu sunt, dragă Doamne, un picur mic de sânge.

Și mintea-odată clară începe să mă lase,
Picioarele-mi sunt rupte, lovit îmi este osul,
Nu mai am limbă-n gură iar degete am șase,
Mă iartă, dragă Doamne, dacă mă-ntorc cu dosul.

Doi metri din adâncuri poți face să dispară,
Cenușii să-i furi spațiul nu e greu pentru Tine,
Dar este-un lucru sigur în scrierea stelară:
Nu-s al Tău, dragă Doamne, moartea îmi aparține.

Uneori iese seara să arunce gunoiul. Într-o seară a ieșit din casă și a văzut florile. În bătaia lunii le-a văzut, proaspete, crescute sus, pe mașina de gunoi. O gradină întreagă de flori galbene plutea deasupra ei. A vrut să opreasca mașina, să le culeagă, erau ale ei, dar mașina s-a facut nevăzută. I s-a făcut dor de el. Acum iese în fiecare seară să arunce gunoiul.

Apoi am încercat să o sorb cu buzele
Și să o păstrez în gură, numai pentru mine,
Chiar dacă n-aș mai fi vorbit niciodată cu nimeni.

Nu am vorbit, dar am primit un pumn în gură
Iar apa mi s-a amestecat cu lacrimile
Și au curs împreună la picioare.

Apa vieții n-a fost pentru mine,
Deși m-a înviat odată.
Apa vieții există numai în basme.

Iar basmele…
Basmele nu sunt pentru oameni mari.

Mă trezesc și mă uit la ceas: mă sperie viteza amețitoare a acelor. Nu mai am timp, dar încerc să-l prelungesc pe cel care mi-a mai rămas, încetinindu-mi funcțiile vitale. Îngroș sângele și îl fac să curgă lent, fac creierul să lucreze mai greu, inima să pompeze mai rar, mișcările să alunece greoi. Ies afară gol, în zăpadă. Las frigul să mă pătrundă prin piele, prin vene, carne, mușchi și oase. Da, el mă încetinește, învelindu-mă într-o plapumă de ger. Am făcut cercetări: timpul este făcut din elastomer, deci se poate lungi de până la 7 ori. Asta înseamnă că eu pot deveni de 7 ori mai lent, ca să păstrez puținul care mi-a rămas.

Tremur tot, mă zguduie frigul, apoi intru în ultima fază a hipotermiei. Știu asta pentru că simt cum mă învăluie o căldură plăcută, iar acele ornicului se mișcă încetinit. Acum mi-e cald de-a binelea, dar nu mai am ce haine să dau jos de pe mine. Mă întind în zăpadă, mi-e somn… iar multiplicatorul timpului a depășit cifra 7. S-a făcut prea târziu…

limită este un simplu cuvânt
atât în viață, cât și în carte, cât și în moarte
dar plăcerea sa naște gelozie
arbitrul trebuie să dispară
însă o face cum vrea el

Petronius își alege cu bun gust o venă
care transportă sângele senzualității
o desface în timp ce discută poezie cu prietenii
îi scrie împăratului pentru ultima dată
și rupe inelul cu sigiliu