4atru

4atru

Patru marmote, patru specii noi de păsări, patru grade, patru august, patru ore de somn, patru dimineața. Așa sună un rezumat matematic al cadoului pe care mi l-am făcut de ziua mea, o tură pentru fauna din Făgăraș.

Pornim pe noapte din Avrig cu destinația Bâlea Lac. Pe drum Daniel consultă prognoza meteo și aflăm că în Făgăraș e ceață totală, e frig și plouă, așa că propune să ne abatem puțin spre Cârța. Trecem Oltul și oprim lângă un lan de lucernă, lăsăm geamurile jos și inspirăm adânc mirosul de mentă, cimbrișor și iarbă udă care invadează mașina.

Stăm nemișcați, cu ochii pe o căprioară cu pui care se apropie. Un căprior tânăr și ezitant umblă în zig-zag pe lângă femelă. La un moment dat femela îl aleargă și toți trei se duc la adăpost. Facem o plimbare pe lângă drum, alți căpriori fug când ne văd, vedem șorecari comuni, corbi, fazani, multe turturele, balegă de urs, urmă de vulpe.

E o dimineață de vară foarte răcoroasă și umedă, ne luăm hainele pe noi ca să stăm nemișcați la pândă, mascați de tufișuri. După douăzeci-treizeci de minute amorțim, oricum nu trecuse niciun animal, pornim spre Bâlea.

Toată șoseaua Transfăgărășan e în ceață, nu se vede nimic, nu are rost să stăm pe versanții nordici. Daniel propune să traversăm tunelul că poate e vizibilitate mai bună spre Sud și are dreptate. Mergem să vedem o colonie de marmote care locuiesc în apropiere. Stăm de ploaie într-o parcare, urmărind cu binoclurile orice mișcare, în timp ce vântul clatină puternic mașina.

Iată-le, au ieșit! Sunt minunate, durdulii, blănoase, seamănă un pic cu nutriile lui bunicu’. Din profil parcă sunt niște capibara mai mici. Se aventurează prudent, nu departe de vizuini, cu ochii în toate părțile. Stăm nemișcați. Din când în când una se ridică în două picioare, verifică împrejurimile, apoi dă alarma printr-un fluierat puternic. Toate se retrag la adăpost, apoi ies iar să pască iarbă. Stăm nemișcați din nou, numai vântul ne clatină. Nu departe de noi gloata de turiști în pantaloni scurți sau rochii își fac sute de selfie-uri, zgribulind pentru două minute, apoi își continuă drumul. Marmotele locuiesc nevăzute, neștiute, în ciuda traficului, a gunoaielor aruncate de turiști, a câinilor de stână care le vânează.

În timp ce studiem vremea și căutăm din ochi orice umbră neagră pe pantele abrupte ale masivului Vârf Mușeteica, mai vedem brumăriță de stâncă, specie care se poate vedea la peste 2000 de metri altitudine, pietrar sur, corb, vânturel roșu. Vremea nu se îmbunează, coborâm spre Avrig prin ropotele ploii.

Pe malul Oltului vedem două poteci care fac legătura între apă și lanul de porumb. Pe poteci găsim tulpini de porumb retezate de la rădăcină, știuleți mâncați până la cocean iar în lan observăm găuri mari de unde hoțul a furat cât a poftit. Daniel îmi explică cine este hoțul: un castor care are vizuina în mal, cu intrarea ascunsă sub nivelul apei. Porumbul este o delicatesă pentru el, inclusiv tulpinile, pe care le trage până în apă. Mă amuz teribil și mă bucur pentru acest minunat animal.

Daniel mă învață cum să recunosc pescărașul albastru, unde cuibărește, cum zboară, cum fluieră, ce crengi îi plac. Este o pasăre superbă, de un albastru metalic incredibil, cu un zbor inconfundabil.

Calm, relaxat, zâmbitor, cu multă experiență pe teren, Daniel are răbdare și explică, sfătuiește, setează aparatul foto, mă pune în locul animalelor: “Dacă ai fi urs, unde te-ai adăposti? Unde te-ai hrăni? Dacă ai fi capră neagră, unde te-ai refugia?” Nu m-am gândit niciodată în felul acesta.

Împlinit, cu sfaturi și informații noi, cu tehnici foto noi, cu specii noi pentru mine, mă întorc acasă cu tolba plină de fotografii, de povești, de planuri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *