Born to Run – Născuți pentru a alerga

Born to Run – Născuți pentru a alerga
Share Button

O carte fascinantă, nu am putut să mă opresc din citit; sunt convins că atât alergătorii, cât și sportivii de orice fel, dar și sedentarii găsesc în ea idei, informații sau revelații. Firul epic este aventuros: în urma accidentărilor în timpul alergării, autorul pornește în căutarea unei populații din Mexic, rarámuri sau tarahumara, renumite pentru alergările montane pe distanțe de sute de kilometri NUMAI în sandale de cauciuc. Și nu fac asta într-o competiție sau ca antrenament, ci pentru a se deplasa, a comunica între sate și pentru vânătoare. Singura pistă pe care o are este un personaj fantomă, un american ciudat supranumit “Caballo Blanco” care apare din când în când în satele din zonă, aflate la distanțe foarte mari între ele.

Poporul Tarahumara locuiește în adâncurile Barrancas del Cobre, un grup de șase canioane foarte izolate din munții Sierra Madre. Poporul care Aleargă s-a retras în această zonă greu accesibilă pentru a se ascunde de ocupația spaniolă. În prezent sunt amenințați de defrișări masive, minerit și de traficanții de droguri care cultivă marijuana pe terenul indigenilor.

Visul lui Caballo Blanco este să organizeze un concurs de alergare între indienii tarahumara și cei mai buni ultramaratoniști americani. În canion sunt temperaturi de 40 de grade, puțină apă și o mare probabilitate de a te rătăci sau de a cădea în prăpastie. Până la concursul în sine care are loc la finalul cărții, se împletesc diverse povești, studii și direcții de cercetare: cum au fost cooptați alergătorii tarahumara la ultramaratoanele lumii civilizate, de ce numărul de accidentări a crescut după inventarea pantofilor de sport, de ce transpiră oamenii, vânătoarea persistentă prin care antilopa este fugărită până la epuizare, acestea sunt numai câteva dintre ele. Deși fiecare poate fi o poveste în sine, ele nu sunt asamblate artificial, ci urmăresc aceeași idee iar cititorul nu pierde din vedere firul principal: este omul născut pentru a alerga?

Deși stilul jurnalistic se face simțit în narațiune, Christopher McDougall relatează cu pasiune chiar din interiorul poveștii. Personajele sunt puternice, le sunt subliniate trăsăturile principale, stilul este alert și este motivațional. Autorul nu stă deoparte ci se implică psihic și fizic în demersul său. Se deplasează în canion, îi cunoaște pe tarahumara, are revelația alergării cu Caballo, apoi se antrenează nouă luni cu Eric pentru a participa și el la inedita cursă de 80 de km. Poporul tarahumara este prezentat cu multă dragoste și admirație, la fel și Caballo Blanco și marii alergători sau antrenori ai momentului: Scott Jurek, Ann Trason, Barefoot Ted, Dean Karnazes, Eric Orton, Vin Lanana, Joe Vigil și alții. Toată atmosfera cărții este de comuniune între toate culturile lumii, între om și natură, o atmosferă de iubire față de aproapele tău și față de acest sport.


După citirea cărții am rămas cu foarte multe întrebări. Răspunsurile la o parte din ele sunt mai jos.

Caballo Blanco (sau Micah True) a dispărut în 27 martie 2012 în rezervația Gila din New Mexico, când nu s-a mai întors după o alergare de 19 km. A fost găsit decedat 4 zile mai târziu, după ample căutări la care a participat inclusiv Christopher McDougall. Autopsia nu a descoperit nimic relevant, cauza probabilă a morții fiind o cardiomiopatie. În carte se amintește că Micah True leșina din când în când. În cinstea lui, concursul de alergare montană pe care l-a inițiat continuă și astăzi sub numele “Ultramaraton Caballo Blanco”.

Scopul nobil al acestui concurs este de a ajuta Poporul care Aleargă. Orice alergător rarámuri se poate înscrie gratuit în concurs iar cei care trec linia de sosire primesc vouchere pentru porumb, fasole, orez, făină, semințe. Ediția din 2015 s-a anulat chiar în ajunul startului din cauza traficanților de droguri iar cea din 2016 este anulată deja. Se va relua în 2017. Mai multe informații pe site-ul ONG-ului înființat de Caballo Blanco: Norawas.org.

În 27 august 2015 s-a lansat un film despre Caballo Blanco intitulat “Run Free”. Se poate închiria sau cumpăra în format digital de pe Run Free Movie.

Un documentar BBC despre vânătoarea persistentă se poate vedea pe YouTube.

Cartea tradusă în română, dar și ale altor autori precum Scott Jurek, Dean Karnazes, Lance Armstrong, Usain Bolt, Sir Edmund Hillary se pot achiziționa de la Preda Publishing.

Argumente în favoarea alergării în picioarele goale, barefoot sau minimalist, pe site-ul autorului Christopher McDougall.

Barefoot Ted are propriul magazin de sandale – Luna Sandals.

Călin Cyfer aleargă în sandale confecționate de el însuși.

Imaginile aparțin editurii Preda Publishing.

nascuti-pentru-a-alerga nascuti_pentru_a_alerga_wide

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *