singur cu bicicleta în Trascău, de Paște

singur cu bicicleta în Trascău, de Paște

Am trei zile libere de Paște și sub nicio formă nu doresc să stau în Cluj. Mai bine zis să dorm în Cluj. Am chef de o tură mai lungă. Speologii nu ies nicăieri, cățărătorii nici ei, bicicliștii nici ei. Nu pentru trei zile. Doresc de ceva vreme să parcurg traseul Cluj-Cheile Turzii pe Bandă Roșie (BR) și să străbat Trascăul pe porțiunea Sălciua-Cheia, pe Cruce Albastră (CA). Plec în Sâmbăta Mare, în ciuda prognozei meteo care arată numai ploaie.

După multe parlamentări cu Dorin, acceptă să mă însoțească o bucată de drum spre Cheile Turzii, dar numai pe asfalt. Îmi iau rucsacul cu haine și mâncare pe trei zile și pornim pe șosea din capătul cartierului Mănăștur. După 1.5 km Dorin are probleme tehnice, nu îi stau plăcuțele în pedale și se întoarce. Urc spre Făget de unul singur. Încep să simt rucsacul tot mai greu, din cauza lui mi se pare că distanța se dublează. La gropi mă presează și el suplimentar pe rinichi și pe perineu. La intersecția cu strada Făgetului mă întâlnesc cu Levi Kertesz și Elisei Miron care îmi dau sfaturi legate de traseu.

Apoi intru pe Bandă Roșie și parcurg pădurea până în Casele Micești. Traseul alternează urcările abrupte cu porțiunile drepte, dar nu mă iartă de noroi, în special în zona mocirloasă cu imenșii trovanți de Feleac. Până în Casele Micești cunosc drumul, apoi sunt mult mai atent la semnele de marcaj. Sunt în pădure bătrănă cu fagi groși, pe un drum de pământ galben bătătorit. Din loc în loc apar bălți mari iar drumul ocolește pe ambele părți.

Ramificațiile sunt destul de multe și pierd marcajul. Ba nu, iată-l, l-am regăsit! Ca un prieten bun, BR apare pictat pe copaci când credeam că am luat-o aiurea. Cu ochii după semne, am timp să văd o pasăre răpitoare foarte mare care decolează din fața mea. Apoi încă una. Pe o coborâre în viteză o insectă îmi intră sub ochelari și bâzâie înnebunită la ochiul meu. Îmi smulg ochelarii cu o mână, din mers, și o eliberez. Ulterior mă gândesc că o mușcătură de albină sau viespe lângă ochi ar fi compromis tura. Bine că am scăpat!

Trunchiuri tăiate se aglomerează lângă drum, semn că sunt în dreptul localităților de pe drumul Cluj-Turda. Ies din pădure și de pe culmea dealului văd lacurile de la Mărtinești. Aha, știu unde sunt, urmează Comșești. Pe câmp țin drumul înainte, pentru că marcajele sunt rare. E soare și sunt încrezător în vremea bună. Intru din nou în pădure și aici pierd marcajul, dar străbat pâlcul până dincolo și ies într-o arătură de unde văd în depărtare tăietura Cheilor Turzii. OK, sunt pe direcția bună!

Cobor în viteză pe lăngă pădure și văd la un moment dat în spate pe unde ar fi trebuit să ies cu marcajul. Apoi drumul urcă pe lângă mai multe mormane de gunoi, dar nu am GPS să le pun pe harta deșeurilor. Încă o coborâre și văd primele case din Comșești. Un câine alb imens mă reperează și o ia în goană spre mine. Îngheț! Ăsta mă face harcea-parcea. Slavă Domnului, e legat pe o sârmă lungă… Dezgheț!

Iar fac ceva și pierd marcajul care să mă scoată în drumul Tureni-Micești, cred că în zona cu câinele. Dar știu altă variantă și ies în zona unde vara crește cel mai frumos lan cu maci pe care l-am văzut vreodată. Abia aștept să vină vara… Apoi ocolesc Tureniul pe lângă cimitir și ies deasupra autostrăzii. Urmează coborârea spre Cheile Turzii, partea din amonte. Am în plan să rămân acolo peste noapte, la căsuțele din lemn, dar nu e absolut nimeni, în afară de un cort pustiu. Aud voci și apar doi tineri la bustul gol venind dinspre Chei. Cu cine ți-ai petrece noaptea de Înviere în cort? Nu pot să nu mă gândesc la Brokeback Mountain…

Continuu spre Borzești, cu gândul să rămân acolo peste noapte. În Petreștii de Mijloc un bătrân mă previne că nu voi găsi pe nimeni să mă găzduiască, pentru că toți sunt bătrâni și se tem. După care a continuat să se plângă că îl ustură când urinează în urma unei operații de prostată. Îmi este sete dar nu vreau să-i mai cer apă, se mișcă greu bietul. Simt oboseala deja și m-aș opri. Colac peste pupăză, începe ploaia. Colac peste colacul de peste pupăză, o iau greșit înspre Mănăstirea Petreștii de Sus și mai pierd timp. În curând se întunecă. În jurul meu începe să tune, iar eu sunt în câmp deschis. Un câine blănos îmi dă târcoale.

Ajung plouat și obosit în Borzești după 42 km. La prima casă cer adăpost și după o scurtă evaluare că nu am intenții rele mă primește d-na Mariana. Semnal la telefon am numai în vârful unui deal apropiat, de unde văd seara curcubeul iar noaptea văd fulgerele cum luminează tot orizontul. Am camera mea neîncălzită, dar unde patru pești de sticlă îmi veghează somnul. Însă nu dorm, ci mergem la slujba de Înviere.

D-na Mariana este o femeie văduvă, în jur de 60 de ani. La biserică bărbații se uită la noi dar nu o salută. D-na Mariana este foarte amuzată, că precis se întreabă consătenii cu cine a venit ea la Înviere… Îmi dă sfaturi cum să pup icoana, cum să stau în rând cu bărbații; apoi asist la cea mai atipică slujbă, în care copiii părintelui sunt cantori sau spun rugăciuni, în care “Christos a înviat din morți” se cântă pe o melodie necunoscută, clopotarul uită să mai tragă clopotele și unul din cântăreți începe “Mulți ani trăiască” pentru că “azi e ziua popii, băăă!”.

După un somn adânc pornesc pe la 9 dimineața spre Buru. Urmează coborârea despre care Levi îmi spusese că nu o voi uita. Mai întâi mă orientez cu busola ca să nimeresc drumul înierbat, apoi admir cețurile dimineții cum se ridică de pe Valea Ierii. În depărtare se vede masivul Piatra Secuiului. Un Iisus pe cruce străjuiește drumul, înconjurat de o tufă de măceș. Coborârea este dură, pe un drum adâncit ca un jgheab, plin de noroi, cu multe crengi agățătoare coborâte la nivelul umerilor. Ajung la asfalt și merg amonte 25 km spre Sălciua. Mi se pare foarte lung drumul ăsta pe asfalt, încep să-mi pierd răbdarea și îmi scade moralul. Știu că mai am mult de mers azi și asfaltul naibii nu se mai termină. Pe drum admir abruptul Bedeleului și cascada Șipote la vărsarea ei în Arieș.

Trec puntea dinainte de Sălciua și opresc la primul magazin pentru alimentare. Este Duminica Paștelui, dar magazinul este deschis pentru că familia e acasă. D-na se uită circumspect la mine: nu doresc să urc spre Vânătara pe drumul nou de mașină, ci prin pădure. După 3 km ajung la intrarea maiestuoasă în Huda lui Papară. Portalul înalt de 35 de metri se cască aidoma unei guri negre uriașe. În trecut, înainte să înțeleagă hidrologia zonei, oamenii locului credeau că viiturile care ies din peșteră sunt provocate de solomani, creaturi puternice care sălășluiau în peșteră. De aici și termenul de solomonari, vrăjitori care se luptau cu solomanii. Trec de hudă și încep urcușul abrupt spre culme, împingând bicicleta.

În pădure se pornește ploaia. Am de ales: cobor puțin până la prima casă sau mă bazez pe protecția pădurii. Nu am timp de pierdut, continuu la deal. Ploaia se întețește, vreau să mă adăpostesc și văd la baza Peretelui Bulzului o gură de peșteră. Pornesc într-acolo dar pe povârniș sunt urme de pământ răscolit. Dintr-odată peștera îmi seamănă izbitor cu un bârlog de urs și renunț la adăpost. Mai merg o vreme și găsesc un bolovan uriaș sub care încap fără probleme și stau de ploaie. Odihnă binevenită, pentru că mai am de împins la bicicletă până sus. Într-un final sunt sus la troiță, urmărit permanent de mirosul de rahat în care intrasem cu roata din spate undeva la baza urcușului.

Peisaj incredibil, măreț, împresionant. Muntele Mare cu limbi de zăpadă, rezervația Scărița-Belioara, Cheile Poșegii, abruptul Bedeleului pe care l-am înconjurat într-o tură frumoasă acum mulți ani, cu Porta, sub abrupt schitul Sub Piatră care arată ca o miniatură, iar de partea cealaltă peretele vânăt al ponorului Vânătara unde se adună apele din trei văi înainte de a intra în peșteră. Nu mă mai satur să admir priveliștea. A meritat tot efortul și tot mirosul, sunt împăcat cu mine, e o stare specială care îmi dă energie pentru următoarea porțiune pe care nu o cunosc. Sunt sus în culme, singur dar nu mă simt singur deloc, ud dar nu îmi pasă, obosit dar cu resurse pentru a continua.

Urmez traseul Cruce Albastră spre Valea Poienii și Brădești. Peisajul se schimbă, nu mai am priveliști, doar un drum noroios care urcă insesizabil. În Valea Poienii baba Leontina mă conduce prin sat să mă apere de câini. Nu era niciun câine, dar avea chef să povestească. Îi transmite salutări d-lui Dinu Mititeanu și d-nei Marlene, pe care îi întâlnise nu cu mult timp în urmă. “Zi-i lui domnu’ doctor de dinți din Cluj că Leontina îl salută”. Începe să mă doară genunchiul stâng și drumul continuă să urce tot mai tare. Urcarea finală spre Brădești o fac pe jos. Este numai ora 3, ori eu plănuisem să stau peste noapte în Brădești. E prea devreme și oricum nu mai am chef de căutat adăpost. Un copil îmi cere bicicleta să dea niște ture până când stau din nou de ploaie și mănânc pe o măsuță sub un acoperiș din placaj.

Refac planul: spre Cheia nu am de ce să cobor, pentru că nu pot trece Cheile Râmețului prin apă, iar să trec mai departe în Valea Galdei nu-mi surâde pentru că între timp se făcuse ora 4. Ah, genunchiul ăsta… Decid că pornesc spre Aiud pe drumul de țară, iar din satul Râmeț să cobor pe lângă Cheile Mănăstirii și să râmăn la Cabana Râmeț peste noapte. Urc din nou în șa, urc pe drum, trag de mine. Din vârful dealului văd un nou curcubeu deasupra Cheilor Aiudului care sunt scăldate în soare, iar în partea cealaltă Cheile Râmețului și ale Mănăstirii îmi arată cât de mult am de venit la vale.

Pe drumul în serpentine iau viteză mare, mă bucur de viteză și mă încarc cu forțe proaspete. Cobor cu ochii spre stâncile însorite, în timp ce mă scutură bicicleta la 45 km/h. Pe creasta Cheilor Mănăstirii doua femei își plimbă pisica în lesă. Nebunul satului îmi propune să mă cazeze el, dacă plătesc bine. Are ochii împăienjeniți de alcool și umblă pe drum să caute semnal la mobil, deși era semnal perfect acolo. Dispar pe coborârea spre Mănăstirea Râmeț. Uuuu, asta e dură, numai bolovani, mărăcini, balegi. La o intersecție un localnic mă trimite la Teiuș pe drumul nou, asfaltat parțial, dar aleg să cobor pe bolovanii mei. Un spin îmi stă contră și fac pană pe față. Nu am leviere la mine și cauciucurile astea ies mai greu cu mâna. Rezolv pana sub picături de ploaie, pierd 30 de minute cu totul. Sunt din nou obosit, coborârea m-a stors.

Ideea de a merge direct la Teiuș prinde contur, odată cu ea încep calculele. Mai am 20 km până la gara, trenul ajunge în Cluj pe la 10 și ceva seara, înseamnă că e în Teiuș pe la 8 seara. Gonesc pe asfaltul proaspăt și neted, drumul coboară constant și stârnesc câinii de pe drum, dar nu mă ajunge niciunul. Ba da, era unul cât pe ce, dar apăs în pedală și ajung la 40 km/h. Renunță el, pentru ca eu am un tren de prins. Ajung în gară cu 15 minute înainte de tren. O conving pe casierița să îmi dea bilet că mă descurc eu cu conductorul pentru bicicletă.

Pe tren beau un litru de lichide și mănănc. Am parcurs 85 km azi, în total 127 km. Cu ochii pe cele trei hărți, rememorez fragmente din traseu și fac planuri pentru altele. Multe altele, pentru că harta e plină de drumuri, poteci și marcaje. Iar un pic de mers la întâmplare, de dormit la întâmplare sau de ploaie nu strică… Dimpotrivă, sporesc farmecul unei ture.

Share Button

4 responses to “singur cu bicicleta în Trascău, de Paște”

  1. Mihai says:

    Oare asta e Isus-ul de pe Cruce de care vorbesti http://goo.gl/vSrrv

    Si eu am coborat din Borzesti spre Buru acum vreo 2 ani pe un drum inierbat de care n-am uitat inca. Faina zona.

    Foarte faina tura! Felicitari!

  2. Jenu says:

    Felicitari. Mi-ai reamintit de multele ture pe care le-am facut solitar, din lipsa de parteneri, pe unde ai fost si tu. Multumesc.

  3. Razvan says:

    Salut Mihai ,

    O intrebare am , s-ar putea ajunge din Borzesti la Buru cu o masina ?
    Daca da , ar trebui sa fie o masina de teren ?
    Multumesc !

    • mihai says:

      Salut Răzvan,

      Varianta pe care am venit eu (din Borzeșt spre S-V) nu era practicabilă (acum 4 ani) cu niciun fel de mașină. Finalul spre Buru devenea un jgheab îngust și abrupt folosit de animale.
      Ar fi cred varianta din Borzești spre S, pe lângă Cheile Borzești, care te scoate la Cabana Buru, numai cu mașină de teren. Eu nu am fost pe acolo, dar am văzut că este un drum.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *