facebook-ul din beci

Eram în clasa a opta și mâzgăleam aceleași două litere în oracolele colegilor de clasă: O.M.
Oracolul era o agendă personală care circula pe la toți colegii, un fel de Facebook al generației mele, un Wall în care puteai posta comentarii, desene și puteai răspunde la întrebări. Pfoai, când i-am făcut rost colegei mele Mihaela de o agendă colorată din Italia, în clasa a noua, a fost senzație. Însă numai pentru mine, că am rămas fără agendă și nici cu Mihaela n-am reușit nimic. În aceste oracole cele mai interesante si citite erau like-urile.

– De cine îți place? O.M.
– De cine îți place din clasa ta? O.M.
– Cu cine vrei să dansezi la discotecă? O.M.
– Te-ai sărutat vreodată cu cineva? NU.
– Ai vrea să să săruți pe cineva? DA.
– Pe cine? O.M.

Oana M era cu un cap mai înaltă decât mine, mai solidă și zâmbea tot timpul. Aveam mari probleme dacă să-i privesc zâmbetul sau sânii. De pe wall-urile colegilor am descoperit că și Marius i-a dat like Oanei. Mă gândeam că dacă Oana și cu mine avem note bune iar Marius nu, atunci el nu prea are șanse. Dar aveam să descopăr că am pornit cu șanse egale. Asta am aflat în excursia cu clasa la Bușteni.

Era luna noiembrie și diriginta organizează o excursie cu trenul la Bușteni. Ca de obicei, primul drum îl fac în beci. Pivnița blocului este de fapt un adăpost pentru timp de război, cu ziduri groase, uși metalice masive, toalete stricate, becuri de 12V arse, conducte de ventilație și multi șobolani. Odată am dus un arici acolo ca să prindă șobolanii, dar din păcate i-au făcut de petrecanie. Altădată am prins cu fratele meu un șobolan care se ascunsese într-o țeavă din care ne topeam plumbi pentru pescuit. Am astupat una din guri și l-am inundat, dar nu s-a înecat și a reușit să fugă. Cum becurile erau mai mult arse și nu funcționau întrerupătoarele, întotdeauna mergeam cu lumânarea în beci. Uneori mâzgăleam cu fumul lumânării forme negre pe conductele de ventilație.

Mama nu punea murături, bulion sau zacuscă, iar sticlele și borcanele zăceau goale în pivniță. La fiecare mișcare auzeam șobolanii cum aleargă pe rafturile ticsite cu sticle și pline de căcați de șobolan. Știti cum arata căcații de șobolan? Ca niște sâmburi de măsline în miniatură. Nu știu pe unde mureau șobolanii sau dacă mureau, că n-am văzut niciunul mort, iar ei erau din ce în ce mai mulți. La fel și căcații lor. Urăsc mirosul de urină de șobolan!

Ah, dar nu am spus de ce mă duceam în beci înainte de fiecare excursie: ca să adun sticlele și borcanele, să le spăl și să le duc la centrul de reciclare. Beciul cu sticle era un fel de cont de economii la vedere. Cu banii strânși puteam să-mi plătesc excursia sau să am măcar bani de buzunar.

Odată m-am dus cu iubita mea din clasa a șaptea, Bianca, să vindem sticle. Sticlele ei! Am cărat două cărucioare cu sticle de la gară până în centru și am stat la coadă să le predăm, cam jumătate de zi ne-am distrat astfel. Eu n-am văzut niciun ban. A doua zi ne-am despărțit. Altădată am vândut în piață o grămadă mare de pere aduse de la țară de altă iubită de-a mea, Olga. Treceam în clasa a zecea și maică-sa ne-a trimis să vindem perele că nu avea ce face cu ele. Era în august, fix de ziua mea, maică-sa nu știa că eu împlineam 15 ani iar Olga uitase. I-am spus numai seara, după ce am stat vreo 4 ore în piață iar mie îmi pierise tot cheful. Am lăsat perele nevândute să putrezească pe folia de nailon și a doua zi ne-am despărțit.

Cum spuneam, am vândut sticlele și m-am ales cu excursia. Unii părinți veniseră cu noi să nu o lase pe dirigintă singură. Printre ei era și mama unui coleg, o femeie înaltă care era pilot de raliu și avea țâțe mari. De la legănatul trenului i se legănau sânii, simultan cu mintea mea amețită deja. După excursie, într-o vizită la colegul meu, i-am făcut o surpriză mamei lui și i-am spălat aragazul care era negru de jeg și de arsură. A fost cel mai murdar aragaz pe care l-am văzut în viața mea, dar l-am dovedit. Am vrut să o impresionez, așa că l-am demontat tot, l-am băgat în vană și l-am spălat cu periuța. Nu mai contează că aveam pielea arsă de la soluția de curățat Triumf, i-am stârnit admirația. Dar asta urma să se întâmple…

Deocamdată suntem în prima seară la Bușteni, în sala de mese transformată ad-hoc în discotecă. Eram pregătit de dans, în sensul că golisem jumătate din spray-ul meu Alex verde și mă îmbrăcasem cu o flanelă albă adusă de fratele meu din Italia. Doamne, ce bine arătam! Ca să-l citez pe prietenul meu Clio: “oai fain îs, fute-m-aș”. Apare Marius agitat după primul dans cu Oana: l-a mângâiat pe obraz. Poftim?? Nu-mi venea să-mi cred urechilor! Oana mea?? Îmi iau inima în dinți și o invit la dans. Îmi laudă parfumul și mă atinge fin cu dosul degetelor pe obraz. O strâng și mai tare în brațe. Se apleacă și își lipește obrazul de al meu care era deja roșu și fierbinte. Și cam atât… simțeam că încep o nouă etapă. Pe naiba, nu mai simțeam nimic, eram în transă. Al doilea dans s-a petrecut întocmai.

Colegii de cameră au văzut scena și mi-au folosit a doua jumătate de spray, eram ca niște cocote masculine iar camera noastră trăsnea a parfum. Dar spray-ul Alex verde n-a mai avut efectul scontat, sau nu cu partenerele lor de dans. Și nici eu n-am mai dansat cu Oana în seara aceea, nici nu prea știu de ce. Am înțeles abia la întâlnirea de 10 ani de la terminarea liceului, când colegele de clasă ne-au spus: acum arătați și voi a bărbați!

În beci, un băiat cu hormonii în floare ardea conductele de ventilație cu lumânarea, scriind cu funingine “Oana M”. Facebook-ul se mutase pentru o vreme în pivniță.

Share Button

2 responses to “facebook-ul din beci”

  1. Seba Von says:

    frumos scris!

  2. Lucian says:

    sa vii sa-mi curetz aragazul pliz. promit sa ne despartim dup-aia …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *