dragă doamne

Tu ai crezut vreodată că-n lumea asta vie
Ceea ce-mi place mie Tu vei putea sa-mi iei?
Te-ai înșelat amarnic, eu nu am bucurie
Și nici agoniseală. Încearcă dacă vrei!

Poți să începi cu banii: fă-mă să mor de foame,
Marchează-mi existența lovindu-mă-n stomac.
Eu știu că-ntotdeauna în pom găsi-voi poame,
Iar foamea, dragă Doamne, e hrană pentru cap.

Continuă cu casa și ia-mi acoperișul;
Parcă nu știi c-odată și vântul mi l-a luat?
Voi face adăpostul acolo, în frunzișul
Pădurii, dragă Doamne, și voi trăi-n hamac.

Mi-a mai rămas doar trupul și-o mare de iubire,
Dar ochii-odată umezi acum nu mai pot plânge,
Deja Îți simt puterea și nu mai am privire,
Iar eu sunt, dragă Doamne, un picur mic de sânge.

Și mintea-odată clară începe să mă lase,
Picioarele-mi sunt rupte, lovit îmi este osul,
Nu mai am limbă-n gură iar degete am șase,
Mă iartă, dragă Doamne, dacă mă-ntorc cu dosul.

Doi metri din adâncuri poți face să dispară,
Cenușii să-i furi spațiul nu e greu pentru Tine,
Dar este-un lucru sigur în scrierea stelară:
Nu-s al Tău, dragă Doamne, moartea îmi aparține.

Share Button

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *