cum era să fie Lita sau blestemul celor 10 pene de cauciuc

Mare tură mare cu bicicleta, anunțată seara la ora 10 pe liste, pentru că bicicliștii cunoscuți nu puteau veni. Și ne-am adunat trei: Carmen, Dorin și eu. Traseul propus: Cluj – E60 – Gilău – drumul Bechtel pe sub autostradă – traseul de maraton Maros – Mănăstirea Muntele Rece – Plopi – Cetatea Lita – Liteni – Săvădisla – Luna de Sus – Florești – Cluj.

Până în Plopi totul a mers ca uns. Șoseaua E60 a fost destul de liberă și am ajuns rapid în Gilău. Drumul Bechtel este absolut fabulos, începe de sub autostradă și după prima urcare abruptă devine un drum de pământ neted, lat, care traversează culmea dintre Luna de Sus și Someșul Rece. Soarele se filtrează prin stratul gros de frunze, drumul nu urcă, nici nu coboară și este complet necirculat fiind blocat la capete. Este o liniște deplină, se aud numai păsările și greierii.

Apoi am interceptat traseul Maros, care oferă panorame superbe asupra lacului Gilău și muntelui Ijar. Au urmat câteva cățărări abrupte, pe care nu le-aș fi putut urca pe bicicletă fără papucii fixați în pedale SPD. Eficiența urcării cu acest tip de papuc fix în pedală este incredibilă, am urcat unele pante cu foaia mijlocie, crezând că sunt pe foaia mică. În plus, la viteză de urcare de 2.5 km/h reușeam să-mi mențin echilibrul. La coborâre mi-au dat încredere deplină că nu-mi sare piciorul din pedală. Dorin face probă cu papucii mei și se decide să-și cumpere și el.

Între Mănăstirea Muntele Rece și Plopi drumul merge pe culme, cu panorame superbe spre Valea Ierii și spre Cluj, care arată ca o dună albicioasă în depărtare. După Plopi s-a zis cu binele, de acolo am început rătăceala. Deși pe harta traseelor ciclabile din jurul Clujului porțiunea Plopi – Lita pare drum, în realitate am avut probleme în a găsi traseul pentru bicicletă. Până sub vf. La Buru ne-am descurcat bine, după aceea Dorin face prima pană. Și-a reparat pana, timp în care am identificat o potecă prin padure care ne coboară spre satul Hășdate.

Nevrând să coborâm prea mult, am luat-o pieptiș într-o sesiune de push-bike pe deal în sus. Cu alte cuvinte, am luat-o “Vietnam”. Soarele și căldura ne cam puneau probleme, zonele expuse erau deja roșii de la soare. Direcția era bună, dar drumul lipsea cu desăvârșire. Din vârful dealului se vede o pădure pe care trebuia să o traversăm. Dincolo de ea se văd releele de pe vf. Piatra Mare, deci cetatea nu mai era așa departe. Dibuim o turmă de oi de care ne apropiem cu prudență și ciobanul ne indică un drum bun prin pădure care ne duce aproape de cetate. Ajungem la un vălău pe care ni-l indicase un alt cioban și ne vedeam deja la cetate. Dar bucata cea mai cruntă avea să urmeze.

În jurul vălăului sute de balegi proaspete îl așteptau pe Dorin să alunece, ceea ce s-a și întâmplat. După ce se spală și vrem să plecam – pană la Dorin. Reparăm pana care erau de fapt 3 înțepături și căutând drumul spre Cetate, o vedem la vreo 500 m în față. Problema este că ne separă o mare de mărăciniș infernal în care ne afundăm cu elan. Este un mega Vitnam aici! Elanul ne-a pierit în scurt timp, fiind blocați între spini, fără nicio șansă de a merge înainte sau înapoi. Forțăm orice direcție la nimereală, sperând să ieșim, ne alegem cu picioarele și hainele zgâriate. Decidem că nu putem ajunge la cetate pe drumul scurt, iar pentru cel lung nu mai aveam energie, deja era ora 5 dupa-masa.

Dorin mai face o pană între mărăcini. Întorși la vălău, îi dau camera mea de rezervă, pentru că a lui avea de fapt 3 înțepături. Reparăm tot ce putem și pornim, dar roata mea pe spate e dezumflată: pană! Lipesc un petic și o tăiem spre Liteni. Pe coborârea spre satul asfaltat, spre civilizație și înghețată, Dorin rămâne din nou în urmă. Pană! Penultimul petic și ultimele picături de lipici. Pornim din nou și facem pauza de înghețată multașteptată. Carmen susține că tura e faină și ar veni și a doua oară. Hmmm…

Apoi cu viteză spre Săvădisla și Luna, dar înainte de Luna de Sus Dorin face din nou pană. Eram pe ultimul petic, am stors lipiciul la maxim însă bucățica de cauciuc nu se mai lipea. Propun să fug singur spre Cluj și să-i recuperez cu mașina, dar Dorin sună la Cristi din Cluj care se pornește cu mașina să-l ia. Noi plecăm înainte de a se înnopta și la 10 seara, după 13 ore și 73 km, ajung acasă. Bucuros mai fac o dată traseul, dacă merg cu cineva care știe porțiunea Plopi – Cetatea Lita. Doritorii să vină pregătiți pentru exces de vulcanizare.




















4 responses to “cum era să fie Lita sau blestemul celor 10 pene de cauciuc”

  1. sica says:

    mihaitza.. voi ati verificat cauciucurile cand reparati pana? pentru ca nu prea ii normal, ca doar unul din voi sa faca asa multe pene. Se mai intampla destul de frecvent ca sa ramana spinul in cauciuc si tu sa tot repari pe camera toata ziua, doar ca sa se sparga dupa 10 minute dupa pui totul la loc.

    eu de la relee spre plopi am vazut drum ok, si si mai departe spre lita. Cred ca ar merge facuta inca odata tura asta 😀

  2. sica says:

    a-ti, dupa ce pui, o data tura

  3. mihai says:

    Da, am verificat anvelopele si am scos cu dintii si smirghelul tot ce era spin. Pur si simplu erau cauciucuri f. subtiri si maracini multi 🙂

  4. Ion says:

    Ultima poza e superba. Felicitari! Am cautat pe net poze cu cetatea Lita si a ta a castigat de departe concursul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *