vladimir bukovski – reușești sau mori

Share Button

Vladimir Bukovski este poate cel mai cunoscut disident rus, cel care a avut curajul să se opună regimului comunist și care a fost condamnat la mulți ani de închisoare. S-a născut în 30 decembrie 1942 în republica Bașkiră, mama fiind jurnalist la radio iar tatăl scriitor. De tânăr a organizat demonstrații și manifestații prin care îi sprijinea pe diverși scriitori sau disidenți, și de fiecare dată a fost arestat și închis. A fost primul care a vorbit despre prizonieratul psihiatric, trimițând în Occident peste 150 de pagini de documente despre abuzurile comise în spitalele de psihiatrie împotriva prizonierilor politici. Împreună cu un coleg de închisoare au scris un “Manual de psihiatrie pentru disidenți” pentru a ajuta alți disidenți să se opună abuzurilor autorităților.

În total a petrecut 12 ani în închisoare, lagăre de muncă sau instituții de psihiatrie până când, într-o zi din anul 1976, a fost scos din închisoare, spălat, îmbrăcat și trimis cu un avion in Elveția. Ulterior a aflat că eliberarea lui se datorează schimbului cu un alt prizonier, comunistul chilian Luis Corvalán. De atunci este un om liber, locuiește în Marea Britanie la Cambridge, a reluat studiile de neurofiziologie și a continuat să scrie. Până în 1990 a fondat numeroase organizații anticomuniste, a coagulat lideri importanți ai mișcării și a avut un rol important în căderea comunismului.

Cartea “Reușești sau mori” este în fapt un lung interviu cu Vladimir Bukovski realizat prin email de Doina Jela. Conține multe amintiri din închisoare, reia teme mai vechi cum ar fi transformarea comunismului (și a comuniștilor) într-un monstru lângă care va trebui să trăim, analizează foarte pertinent Uniunea Europeană, comparând-o cu fosta URSS, construită artificial de socialiști ca opoziție la capitalism. Din carte transpare omul Vladimir Bukovski, un idealist, un spirit analitic, un om de o moralitate și o forță interioară remarcabile. Cum altfel ar fi reușit să supraviețuiască închisorilor dure din URSS? Pentru el libertatea este cel mai de preț lucru al unui om, singurul pentru care merită să trăiești și singurul pentru care merită să mori.

Citez un fragment din relatarea Doinei Jela, pasaj care a dat și titlul cărții.
“Prima dată cînd a fost trimis la carceră (povesteşte disidentul rus în Şi se întoarce vîntul, Fundaţia Academia Civică, Bucureşti, 2003) – pentru gura lui mare a fost trimis foarte curînd după întemniţare –, cînd s-a trezit singur în cutia doar ceva mai mare ca un coşciug, gîndindu-se ce şansă are să se acomodeze şi să vieţuiască în ea un număr de zile, a început prin a căuta în jur o spărtură, o ascunzătoare, o nişă în care un al deţinut înaintea lui să fi pus ceva. Efortul i-a fost răsplătit, fiindcă, într-o asemenea ascunzătoare a găsit un săculeţ cu tutun. Problema era acum în ce fel să fumeze acel tutun. Inventarul încăperii în care se afla, înaltă de mai mult de doi metri, se reducea la becul spînzurat în tavan, la o scîndură, de înălţimea unui stat de om, pe care noaptea avea voie s-o pună pe jos, ca să doarmă pe ea, şi la propira îmbrăcăminte de deţinut. Urmează examinarea posibilităţilor ca, folosindu-se de acest inventar, să ajungă să fumeze. Primul obiect care părea demn de luat în consideraţie în acest sens era becul din tavan, în permanenţă aprins. O zi întreagă, deţinutul cu înălţimea lui nu mult peste medie şi cu condiţia lui fizică de prizonier a sărit pe perete încercînd să ajungă la bec. Următoarea zi, munca migăloasă de a desprinde din scîndură o aşchie lungă, la capătul căreia să pună o scamă din haina proprie, cu ajutorul căreia să obţină, lipind-o de becul încins, o scînteie. A treia zi, cu degetele şi genunchii jupuiţi, epuizat şi furios, a reluat salturile, cu ajutorul scîndurii sprijinite de perete. În fine, victoria: scama, şi apoi ţigara aprinsă. […]
Do or die. Asta simţise atunci cînd îşi pusese în cap că trebuie să-şi aprindă ţigara de la bec: face lucrul acesta sau moare.”

Studiind neurofiziologia, Bukovski face paralele tulburătoare între procesele din organism și lumea socială, între oameni și animale privind simțul etic (vezi experimentul în care șobolanii primeau mâncare numai dacă apăsau o pedală prin care îi curentau pe alți șobolani). Viziunea lui despre corectitudinea politică sau despre libertatea individului poate părea utopică, însă are argumente cu care convinge foarte ușor, pentru că le simte. Sinceritatea, curajul și modestia lui impresionează și construiesc un model puternic.

Nicolae Steinhardt spune în “Jurnalul fericirii” că a identificat trei soluții practice pentru a ieși dintr-un univers concentraționar, în afară de soluția credinței. Soluția a treia se numește “a lui Winston Churchill și Vladimir Bukovski” și se rezumă astfel: “în prezenţa tiraniei, asupririi, mizeriei, nenorocirilor, urgiilor, năpastelor, primejdiilor nu numai că nu te dai bătut, ci dimpotrivă, scoţi din ele pofta nebună de a trăi şi de a lupta.” Îmi permit să-l citez pe marele gânditor român.

“Bukovski povesteşte că atunci când a primit prima convocare la sediul KGB n-a putut închide un ochi toată noaptea. Firesc lucru, îşi va spune cititorul cărţii sale de amintiri, cum nu se poate mai firesc; nesiguranţa, frica, emoţia. Dar Bukovski urmează: n-am mai putut dormi de nerăbdare. Abia aşteptam să se facă ziuă, să fiu în faţa lor, să le spun tot ce cred eu despre ei şi să intru în ei ca un tanc. Fericire mai mare nu-mi puteam închipui.
Iată de ce n-a dormit: nu de teamă, de îngrijorare, de emoţie. Ci de nerăbdarea de a le striga adevărul de la obraz şi de a intra in ei ca un tanc! Cuvinte mai extraordinare nu cred să se fi pronunţat ori scris vreodată în lume. Şi mă întreb — nu pretind că e aşa cum spun eu, nu, câtuşi de puţin, mă întreb doar, nu pot să nu mă întreb — dacă nu cumva universul acesta, cu toate roiurile lui de galaxii cuprinzând fiecare mii ori milioane de galaxii fiecare cu miliarde de sori şi cel puţin câteva miliarde de planete în jurul acestor sori, dacă nu cumva toate spaţiile, distanţele şi sferele acestea măsurate în ani-lumină, paraseci şi catralioane de mii de mile, toată viermuirea aceasta de materie, aştri, comete, sateliţi, pulsari, quasari, găuri negre, pulberi cosmice, meteori, mai ştiu eu ce, toate erele, toţi eonii, toate timpurile şi toate continuumurile spaţio-temporale şi toate astrofizicile newtoniene ori relativiste au luat fiinţă şi există numai pentru ca să fi putut fi exprimate aceste cuvinte ale lui Bukovski.”

2 responses to “vladimir bukovski – reușești sau mori”

  1. Ioana says:

    Încă un gând din același interviu: “…împotrivirea la rău este responsabilitatea fiecăruia dintre noi, nu destinul câtorva. Și faptul că așa de puțini am răspuns la aceasă chemare m-a întristat întotdeauna”.

  2. gogaie says:

    Daca nu ar fi existat oameni ca Bukovski, Adam Michnik , Lech Walesa ori Doina Cornea comunismul ar fi fost urmatoarea orinduire sclavagista.Mi-e teama ca mai avem de luptat cu bolsevicii. In Romania oamenii lui Ceausescu inca mai detin functii cheie in stat: Basescu, Iliescu, Tariceanu-pina acum citiva ani.Pe mine m-au deziluzionat taranistii dupa ’90. Constantinescu si Ciorbea au fost doi incompetenti.Mostenirea lui Coposu a ramas doar in plan abstract.Diaconescu ,Tepelea, Ionescu-Galbeni au facut compromisuri mari cu FSN-ul provocindu-i mari perpeliri in mormint lui Coposu. Mai avem de tras oricum cel putin o generatie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *