primul pas în lumea ceasurilor vechi

Share Button

Partea cea mai dificilă şi neplăcută după renovare este eliminarea completă a prafului din casă. Având în vedere că praful se ridică foarte uşor în aer şi se depune pe orice obiect, cât de mic, de multe ori eforturile par zadarnice şi munca – una de Sisif. Luând la desprăfuit fiecare obiect din casă, regăsesc un obiect de care uitasem şi pe care l-am primit de la bunicul meu din Sighişoara: un ceas militar de buzunar, marca Tavannes, model cronograf.

Îmi aduc aminte că l-am purtat de câteva ori în liceu, dar mai mult de fiţe. Ba chiar am încercat să-l duc la curăţat şi m-ar fi costat o sumă uriaşă. Aşa că l-am lăsat în cutia cu ceasuri stricate, împreună cu câteva mecanisme de ceas chinezeşti, cu baterie, luate de la tarabe.

Primele amintiri cu ceasuri le am tot de la Sighişoara. Cea mai timpurie este de cand mergeam la grădiniţa germană, unde ştiu că nu îmi plăcea deloc. Nu aveam voie să vorbim cu Puppe Tante decât în limba germană, iar eu nu ştiam niciun cuvânt. De aceea nu-l puteam pârî pe colegul Alfred (sau Manfred) care era cu un cap mai înalt decât mine şi de două ori mai greu şi care mă bătea cu plăcere. În drum spre grădiniţă bunicul încerca să mă liniştească şi mă ducea în fiecare dimineaţă pe lângă casa săsească unde erau femeia şi bărbatul. Ne opream amândoi în faţa ferestrei să vedem care din ei era afară din casuţă.

Este vorba de un ceas cu barometru sub forma unei căsuţe din lemn pictat. În gura podului era ceasul, iar pe cele două uşi de jos ieşeau două figurine de lemn: dacă urma vreme bună ieşea femeia să spele haine, dacă urma ploaie ieşea bărbatul să taie lemne. Barometrul mă fascina de-a dreptul, cum ştia el starea vremii; l-am căutat şi în ultimele dăţi când am ajuns la Sighişoara dar nu l-am mai găsit in fereastră.

A doua amintire a fost când m-a învăţat bunicul să citesc ceasul cu ace. El s-a dus să repare ceva prin curte şi între timp mi-a spus să urmăresc cum se mişcă minutarul. Eu m-am uitat la minutar şi îmi era clar că nu se mişcă deloc. Bunicul mi-a ţinut degetul nemişcat pe cadran şi, surpriză, fără să suprind mişcarea acului, încet-încet îmi depăşise degetul. Cu mintea mea de copil nu am înţeles cum se poate una ca asta, am verificat încă o dată şi s-a întâmplat la fel. În scurt timp, cu întrebări, verificări şi cu răbdarea infinită a bunicului am învăţat şi să citesc singur ora.

Apoi ceasul din turnul cetăţii, cu mecanismul său uriaş, cu figurinele care arată ziua săptămânii, cu greutăţile care îl pun în mişcare… Apoi ceasul cu cuc de la ceilalţi bunici, de la Călimăneşti, care ne trezea noaptea oră de oră şi pe care am învăţat să-l reduc la tăcere oprind pendulul cu mâna…

După ani, ceasul Tavannes de la tata Lel (Viorel îl chema pe bunicul) m-a găsit din nou. Am aflat de pe forumul ceasornicar.ro că este cel mai important ceas de buzunar din dotarea Armatei Române, că în perioada 1940-1944 au fost comandate cel puţin 2000 de bucăţi din acest model, de aceea înscrisurile sunt în limba română. Tot acolo pe forum am citit poveşti uimitoare despre ceasuri, despre evoluţia lor, a fabricanţilor, a posesorilor. Colecţionarii cunosc amănunte incredibile şi recunosc dintr-o privire modelul, anul de fabricaţie şi dacă este o copie sau nu.

Este o lume minunată aceasta a ceasurilor vechi şi simt că am păşit în ea de mult, dar fără să-mi dau seama, purtat în braţe sau cocoţat în spatele bunicului meu.

6 responses to “primul pas în lumea ceasurilor vechi”

  1. radu says:

    Bunicii sunt formidabili !!!
    Azi am citit in NG un articol despre razboiul in care a luptat bunicul si mi-au dat lacrimile in autobus. Eram fericit ca a scapat.

  2. Ioana says:

    Si mie imi e dor de bunicii mei.

  3. […] primul pas în lumea ceasurilor vechi […]

  4. Cristiana says:

    Absolvent al Liceului Spiru Haret? cumva? 🙂

  5. mihai says:

    Buna Cristiana,

    Nu am absolvit la Spiru Haret, ci la Emil Racovita din Cluj. Precis mai exista si altii cu numele meu sau cu pasiuni comune, de aici confuzia.

  6. Strasnic orologiu avea al tau bunic! Cam rar pe plaiurile noastra! In perioada aia, chiar si precedenta, armata romana a beneficiat de niste ceasuri faine, atat de buzunar cat si de mana! Marcile favorite: Tavannes, Longines si Universal Geneve! Majoritatea au pierit sub nestiinta urmasilor, altele au supravietuit, probabil uitate prin poduri, iar unele inca functioneaza pe mainile unor bunici!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *