Batranul il pandea de 16 ani.

L-a vazut de cand era mic si i-a urmarit cresterea an de an, vizitandu-l si mangaindu-l aproape cu religiozitate. Se uita in sus la el cu respect, dar si cu teama. Nu stia ce va face el va deveni adult. Cosmarurile batranului se invarteau in jurul lui, bucuriile si necazurile il includeau si pe el, visele si sperantele asemenea.

Timpul trecea greu; batranul revenea in fiecare primavara si toamna, il masura din ochi si isi facea planuri si calcule. Intr-o dimineata de primavara s-a hotarat: sosise vremea. Si-a dat seama de asta dupa frigul aspru al noptii.

Campul era inghetat.

Primulele erau zgribulite sub bruma diminetii.

O brandusa stinghera isi ridica cele cinci brate spre cer si cerea indurare. Vremea branduselor de primavara (Crocus heuffelianus) era pe trecute.

Batranul se gandise de mult cum sa procedeze. Stia ca nu va izbandi singur, de aceea a chemat ajutoare si au pornit cu totii catre locul tainic. Vagauna era secreta, momentul era secret si totul trebuia sa se intample foarte repede.

Din caruta se vedea doar coama cailor care fornaiau a neliniste la intrarea in padure.

Pe drumul ce a urmat prin padure am inceput sa ma tem. Am primit locul de cinste, sus, pe capra. M-am straduit tare sa nu fiu aruncat din caruta la fiecare hurducatura, la fiecare trecere peste cate o buturuga sau bolovan. Dintr-o sperietura in alta, pe cand incercam sa-mi aleg un loc mai moale unde voi face contact cu pamantul, o floare de munte mica, galbena si lucioasa, striga sa-mi atraga atentia,

in timp ce vecina ei, Crucea voinicului (Hepatica transsilvanica), incerca sa-mi dea curaj.

Caii au ajuns cu greu in fundul dolinei, facand curbe largi prin padure. Acolo jos ne astepta el, pregatit pentru marea trecere. Era deja culcat la pamant, ascultand cu urechea lipita tropotul cailor si spunand o rugaciune. Stia ca venim si stia ce urmeaza.

Operatia a fost grea, dar rapida. Uneltele bine ascutite si-au facut treaba in viteza. In scurt timp cei treizeci de metri ai copacului deveneau trunchiuri de cate patru metri.

In padure s-a asternut tacerea. Florile il plangeau pe cel plecat (Maseaua ciutei – Erythronium dens canis)

Numai o pisica neagra dadea tarcoale locului, cum facuse si cu o zi inainte.